Prea mici pentru concursuri mari


Deoarece sunt prea mici pentru a putea participa la concursurile tehnico-aplicative cu tematică „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa” – competiţii organizate, la nivel local, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, ce se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10-15 ani –, şcolarilor din clasa a II-a germană de la Liceul Pedagogi „C.D. Loga” din Caransebeş le-a fost simulată recent o altfel de competiţie cu acelaşi specific. „Chiar dacă nu a fost un concurs în adevăratul sens al cuvântului, cei mici au fost încântaţi că pot să treacă şi ei prin probe comparative cu cele ale pompierilor militari, bineînţeles, adaptate pentru ei”, ne-a declarat lt. Adriana Marghescu, ofiţerul de relaţii publice al ISU „Semenic”. (S. Berger)