Peşti „sufocaţi” în Bistra


La sfârşitul săptămânii trecute, pe râul Bistra,  în aval de Bucova, pe un sector de aproximativ cinci kilometri, localnicii au observat un fenomen ciudat, respectiv mai mulţi peşti morţi apăruseră la suprafaţa apei, lucru semnalat autorităţilor competente.  Nu se cunoaşte cu exactitate cantitatea, deoarece în zonă au apărut foarte mulţi oameni care au adunat peştii morţi. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât dimensiunea acestora variază de la la 2-3 centimetri, şi până la exemplare de aproape 15 centimetri. Speciile afectate sunt din toată gama care trăieşte în apa Bistrei, de la păstrăv şi mreană, până la caras sau scobar.

„Din primele observaţii, pare să fie o moarte datorată lipsei de oxigen din apă. Din cauza temperaturilor ridicate, nivelul apei a scăzut şi astfel s-ar putea explica acest fapt. Am prelevat probe atât din apă, cât şi peşti morţi, iar în urma analizelor vom vedea exact care este cauza”, a spus Marius Cârpean, prim-comisar al Gărzii de Mediu Caraş-Severin.

Poliţiştii au demarat şi ei o anchetă pentru a afla ce se întâmplă şi care ar putea fi cauzele. Autorităţile declară că în anii trecuţi au mai avut de-a face cu morţi piscicole datorate lipsei de oxigen în apă. (S. Berger)