Get Adobe Flash player

Perfecțiunea

Vizualizari: 805

Voluntar sau involuntar, fiecare fiinţă caută să atingă perfecţiunea.

În copilărie, omul încearcă, fără voia lui, a se apropia de perfecţiune pentru a-şi bucura părinţii, prin rezultatele bune obţinute la învăţătură sau prin deprinderea unor abilităţi. E nemulţumit de propria persoană, are complexe, dar nu renunţă la urcuşul spre desăvârşire. Matur, omul, îşi urmează aptitudinile. Munceşte mult pentru a se realiza. Numai prin multă muncă poţi urca câte o treaptă şi poţi spera să ajungi a întruni toate calităţile visate încă din pruncie. Şi, totuşi, perfecţiunea spre care speră un individ nu este universal valabilă pentru toţi. „Să ajungi la desăvârşire. Nimeni nu se naşte perfect. Cu fiecare zi te desăvârşeşti în fiinţa ta, ca şi în profesiunea ta, până ajungi la capătul unei perfecţiuni la care aptitudinile sunt complete, iar însuşirile alese, dezvoltate“, spune Baltasar Gracian.

Dumnezeu, potrivit Sfintei Scripturi, Facere 1, 31, a făcut totul perfect. „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea“. Creatorul vieţii, Energia cea Vie, a realizat o operă desăvârşită, atâta doar că a lăsat libertate creaţiei sale, iar creaţia a preferat imperfecţiunea pentru o clipă de plăcere şi neascultare. Omul a gustat din fructul oprit şi a pătat faţa întregii creaţii cu umbra morţii.

Un tablou, oricât de valoros este, în momentul în care picuri peste el alte linii sau îl înrămezi într-un chici, îşi pierde strălucirea. La fel s-a întâmplat cu toată creaţia, după căderea omului în păcat.

Dornică de perfecţiune, pentru că Meşterul este Perfecţiunea însăşi, creaţia încearcă să ajungă în vârful piramidei prin fel şi fel de mijloace. Medicul se străduieşte să prelungească viaţa, profesorul te iniţiază în înţelepciune, artistul, fie că este scriitor, pictor, sculptor, compozitor etc., reproduce o filă a unei creaţii perfecte cândva.

Am privit clădirile cu arhitectură unică, dar şi ele vorbesc pe alocuri de imperfecţiune, pentru că şi-au luat unele forme din mediul înconjurător. Am privit la cei ce păreau să se iubească necondiţionat, dar şi aceştia au obosit la un moment dat, aşteptând jertfă doar din partea unuia. Într-un târziu, am privit perfecţiunea la nişte fiinţe neînsemnate, la nişte insecte, la albine.

Am studiat cum albinele construiesc fagurii cu o precizie chirurgicală. Îşi organizează familia, îndeplinind fiecare rolul cuvenit cu maximă responsabilitate, iar în cazuri extreme, când stupul este atacat, se sacrifică până la ultima, încercând să salveze regina, pe cea care menţine stupul viu.

Dacă omul ar înţelege cât de valoroasă este dragostea şi puterea de sacrificiu, dacă s-ar întoarce la Dumnezeu săvârşind binele, clipă de clipă, aşa cum albinele nu uită să slujească reginei, celei ce menţine viaţa, ar ajunge bucuria perfecţiunii.

Pr. Ion TURNEA

Traducere
Ultimele articole