Pentru un Timiş mai curat


Începutul acestei săptămâni a marcat încă trei acţiuni în cadrul campaniei de ecologizare a malurilor Timişului, începută la Teregova şi continuată la Armeniş. Astfel, luni au avut loc operaţiuni de curăţare a râului la Slatina Timiş, marţi – la Caransebeş, iar miercuri, la Constantin Daicoviciu. Proiectul transfrontalier ,,Măsuri de protecţie a râului Timiş – Step II” este implementat de Primăria municipiului Caransebeş, în parteneriat cu administraţiile din Pancevo, Opovo şi Zrenjanin. (S. Berger)

Campania de ecologizare a râului Timiş, începută în cursul săptămânii trecute, când au avut loc două acţiuni de curăţare a malurilor, la Teregova şi la Armeniş, a continuat şi zilele trecute. Astfel, luni, 18 iulie, la Slatina Timiş, aproximativ 20 de voluntari din comună, cărora li s-au adăugat şi câţiva tineri veniţi de la Caransebeş, au strâns gunoaiele de pe o lungime de 7 km, de-a lungul Timişului, startul operaţiunii fiind dat de însuşi primarul Gheorghe Roma. Marţi, centrul acţiunilor s-a mutat la Caransebeş, municipiul fiind şi locaţia care a strâns cel mai mare număr de voluntari, peste 30, dintre toate cele cinci localităţi în care s-a desfăşurat această manifestare extrem de complexă, aici, voluntarilor ţinând să li se alăture şi viceprimarul Ilie Iova.

,,Suntem încântaţi de implicarea, în aceste acţiuni, atât a autorităţilor locale, cât şi a cetăţenilor. Şi aş vrea să remarc excelenta colaborare pe care am avut-o, în permanenţă, cu societăţile de salubrizare, care ne-au sprijinit în eforturile noastre de a avea un râu Timiş mai curat şi mai sănătos”, a spus Loredana Eichelmann, preşedintele Organizaţiei pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare Caransebeş. După acţiunea din municipiu, organizatorii au contabilizat aproximativ 350 de saci de deşeuri colectate selectiv în cele patru localităţi.

De fiecare dată, voluntarii au primit din partea coordonatorilor – OSPD Caransebeş – tricouri şi şepci cu însemnele Proiectului transfrontalier, respectiv ,,Măsuri de protecţie a râului Timiş – Step II”, implementat de Primăria municipiului, în parteneriat cu administraţiile din Pancevo, Opovo şi Zrenjanin.

Joi, 21 iulie, are loc ultimuş act al acestei operaţiuni de ecologizare a Timişului, la Constantin Daicoviciu.

Sonia BERGER