„Pedagogicul” l-a sărbătorit pe C.D. Loga


Luni, 7 aprilie, a fost zi de mare sărbătoare pentru Liceul Pedagogic „C.D. Loga” din Caransebeş. Cu prilejul manifestării intitulate generic „Şcoala altfel”, întreaga unitate de învăţământ şi-a aniversat patronul spiritual, prin diferite acţiuni.

Amfiteatrul liceului a găzduit două evenimente memorabile, completate de lansarea, dacă se poate spune aşa, a stemei acestei şcoli cu o mare tradiţie şi a „Imnului filologilor”, compus de regretatul prof. Iancu Laurenţiu, pe versurile prof. Iordache Pătrăşcanu. În deschiderea manifestării, prof. Daniela Fara, consilier educativ al liceului, a explicat semnificaţia elementelor care alcătuiesc stema, şi anume: cerbul – care simbolizează ştiinţa, bunătatea, cinstea, iar prin coarnele lui şi regenerarea, sugerând generaţiile de elevi şi profesori ale şcolii, apoi laurul, simbol al învingătorilor încă de pe vremea olimpiadelor greceşti, însemnând victoria în orice fel de competiţie. Anul 1582, reprezentat în cifre romane, este anul lansării „Paliei de la Orăştie”, document prin care se semnala existenţa unei „Şcoli de dăscălie” la Caransebeş, care anticipa profilul pedagogic al liceului de azi, pana şi călimara semnifică cultura, iar dictonul „Docendo Discimus” se traduce „Învăţând, îi învăţăm şi pe alţii”.

După foarte mulţi ani, avem bucuria să vorbim despre Liceul pedagogic, iar asta înseamnă să o facem cu mândrie, pentru că o instituţie cum este şcoala noastră a reuşit să străbată timpurile, întotdeauna cu demnitate. Am fost instituţia care a învăţat fiecare copil să devină OM, în adevăratul sens al cuvântului. Am învăţat copilul ce înseamnă responsabilitate, grijă pentru celălalt, dar, mai ales, ce înseamnă valoare. Pentru că Liceul pedagogic a format Dascălul, cel care dăruieşte Lumină. Şi poate că nu este întâmplătoare întâlnirea de astăzi, chiar şi perioada premergătoare Paştelui, când atât de frumos se spune «Veniţi de luaţi Lumină!”. Da, aceasta este menirea Dascălului, este cel care vine şi dăruieşte copilului, pentru vecie, Lumină”, a spus Ana Paica, director-adjunct al liceului, elevilor şi cadrelor didactice care au umplut până la refuz amfiteatrul şcolii.

Din partea Consiliului elevilor Liceului Pedagogic „C.D. Loga” au vorbit Septimiu şi Augustin Dinulică, respectiv preşedintele şi vicepreşedintele acestuia, care, în câteva cuvinte, au încercat să explice ce înseamnă pentru ei şi pentru cei pe care îi reprezintă faptul că învaţă la această şcoală cu o tradiţie de câteva sute de ani.

Prezent la acest moment aniversar, reputatul istoric caransebeşean Liviu Groza a ţinut să facă şi de această dată, cum îi e obiceiul, o surpriză celor prezenţi, cu atât mai mult cu cât, a declarat el, se consideră „un fiu al acestui liceu”. „Pentru mine, Şcoala Normală (vechea denumire a Liceului pedagogic – n.r.) a fost o şcoală de educaţie, una de format caractere deosebite… Seara, aici era o revelaţie. Cetăţenii din zonă stăteau pe stradă şi ascultau cum «normaliştii» cântau după apelul de seară «Tatăl nostru»… Era un cor extraordinar de puternic, care insufla credinţa creştin-ortodoxă în sânul elevilor şi în mintea şi sufletul profesorilor şi al ascultătorilor de pe stradă…”, a spus Liviu Groza.

Printre alte aspecte mai puţin cunoscute din istoria acestui liceu, sau care au fost complet uitate, Liviu Groza a dezvăluit surpriza promisă, povestind că, atunci când a început războiul, clădirea şcolii a fost transformată în spital militar, detaliind pentru cei prezenţi modul în care erau trataţi aici soldaţii răniţi pe front şi cum cei a căror inimă înceta să mai bată erau transportaţi direct în Cimitirul Eroilor din Caransebeş. „Acesta este un moment crucial al clădirii Liceului pedagogic. Şi aş vrea să scot în evidenţă faptul că o bună parte dintre elevi sau absolvenţi au fost mobilizaţi la Şcoala de Subofiţeri de Rezervă de la Lipova. În momentul în care trupele fascisto-maghiare au intrat pe Culoarele Mureş şi Someş, ca să pătrundă în România, această Şcoală de la Lipova s-a transformat în «Detaşamentul Păuliş», care a luptat sub deviza preluată din Primul Război Mondial, «Nici pe aici nu se trece!», rostită atunci când Divizia Budapesta trecea pe Culoarul Mureşului”, a mai spus, vădit emoţionat, reputatul istoric.

Spre surpriza tuturor participanţilor la acest eveniment, după Liviu Groza a luat cuvântul prof. Nicolae Streian, care a trecut de vârsta de 90 de ani, dar a dorit să fie prezent la acest moment aniversar al liceului pe care l-a absolvit în 1945, fiind, el însuşi, un membru al evocatului „Detaşament Păuliş”, care a luptat pe Mureş, la Rodna şi Păuliş. Nicolae Streian a fost profesor la Colegiul „Tiberiu Brediceanu” din Lugoj timp de 35 de ani, el fiind singurul rămas în viaţă din Promoţia 1945 a Şcolii Normale din Caransebeş.

Un alt moment important al acestei aniversări l-a constituit vernisarea expoziţiei foto-documentare „Şcoala Pedagogică Bănăţeană, în documente de arhivă”, organizată de Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, ca urmare a unui parteneriat încheiat, în 2013, cu Liceul pedagogic. „În mod cert, Liceul «C.D. Loga» din Caransebeş şi structurile care l-au precedat se bucură de o zestre documentară extraordinară, în cadrul şcolilor din Caraş-Severin, şi aş putea să apreciez, fără teama de a greşi, că acest liceu este una dintre şcolile de la care se păstrează cele mai multe, mai importante şi mai vechi documente de arhivă. Dacă de la multe şcoli din judeţ se păstrează doar cataloage şi matricole ori alte lucruri lipsite de însemnătate, din care nu putem reconstitui ce a fost în vremea respectivă, de la Liceul «C.D. Loga» se păstrează documente importante referitoare la procesul de învăţământ, instructiv-educativ, la profesorii care au făcut onoare acestei şcoli, la miile de elevi care s-au instruit aici şi la toate problemele, legate atât de învăţământ, cât şi de activitatea extraşcolară – serbări, excursii etc.”, a spus şeful Serviciului Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, Laurenţiu-Ovidiu Roşu.

În expoziţie există 77 de documente, de la Institutul Diecezan din Caransebeş şi de la şcolile care au continuat Şcoala Normală de după 1918, referitoare la materialele didactice, la numirea profesorilor, ori evidenţe ale elevilor bursieri din anii 1925-1926.

Tot luni, 7 aprilie, în cadrul aceleiaşi sărbătoriri a patronului spiritual al Liceului „C.D. Loga”, în curtea instituţiei de învăţământ s-a desfăşurat un campionat de minifotbal organizat de prof. Adrian Cocoş, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin. La competiţie au participat 20 de clase, câştigătorii fiind răsplătiţi cu premii care au constat în diplome, cupe şi mingi. „A fost deschiderea, dacă vreţi, a competiţiilor la care Asociaţia Sportivă «C.D. Loga» va participa în acest an, pentru că avem mulţi elevi calificaţi la finalele pe ţară la atletism. Joi, 10, şi vineri, 11 aprilie, patru fete, printre care Loredana şi Nicoleta Cimpoieru, de la şcoala noastră, vor merge la Timişoara, unde vor participa la faza interjudeţeană la tetratlon, iar peste două săptămâni, Loredana va merge la finala pe ţară la cros, acolo unde anul trecut a luat locul II, fiind mai mică cu un an, iar anul acesta, normal, tindem spre prima poziţie. Dacă o obţine, are de la mine o primă de 500 de lei”, a spus prof. Adrian Cocoş.

Sonia BERGER