Proiecte în valoare de 1,12 miliarde de euro contractate în Regiunea Vest, prin Regio-POR 2014-2021



Aproape jumătate de miliard de euro este suma cu care a fost depășită alocarea Regiunii Vest pe Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Asta face ca suma totală contractată în regiune în actualul exercițiu financiar să ajungă la 1,12 miliarde de euro, cu 75% mai mare decât cea prevăzută inițial.
Programul a generat sau urmează să genereze rezultate de care vor beneficia cele aproape două milioane de locuitori ai regiunii: 115 unități de învățământ construite, reabilitate sau dotate și peste 30.000 de copii și tineri care vor beneficia de condiții de educație la standarde ridicate; 17 unități primiri urgențe și tot atâtea ambulatorii reabilitate și dotate, plus 158 de ambulanțe achiziționate; aproape 400 de kilometri de drumuri reabilitate sau modernizate; peste 10.000 de apartamente reabilitate termic; 660.000 de metri pătrați de spații verzi create sau modernizate; sprijin pentru peste 50.000 de persoane care trăiesc în zone urbane marginalizate; aproape 500 de IMM-uri finanțate și peste 1.700 de locuri de muncă generate.
La nivel de județe, în Timiș au fost contractate 340 de proiecte în valoare totală de 353 milioane de euro, Hunedoara are 260 de proiecte, în valoare de 326 de milioane euro, Arad – 161, totalizând 219 milioane de euro, iar Caraș-Severin – 124 de proiecte, în valoare totală de 240 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.
În plus, cele patru județe mai au în evaluare sau în faza de precontractare alte 50 de proiecte, în valoare totală de aproape 55 de milioane de euro.
„A fost un an plin de realizări și provocări pentru ADR Vest. Pe lângă implementarea actualului Program Operațional Regional, care crește în importanță și în valorile care sunt decontate lună de lună, finalul de an adus aprobarea Ordonanței care stabilește definitiv descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul Regiunilor de dezvoltare. Mai mult decât atât, s-a stabilit că agențiile vor fi implicate într-o mare parte a componentelor pe care PNRR le are în implementare, mai precis componentele pe care agenția le-a și derulat în trecut”, a spus Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management și care va debuta anul acesta, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde de euro. El va urmări șapte priorități: o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice; o regiune cu orașe Smart; o regiune cu orașe prietenoase cu mediul; o regiune cu mobilitate urbană sustenabilă; o regiune accesibilă; o regiune educată și atractivă; o regiune pentru cetățeni.
În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, Agenției pentru Dezvoltare Regională i se încredințează gestionarea investiției pentru categoriile de investiții din cadrul componentelor C12 – Sănătate, C13 – Reforme sociale, şi C 15 – Educație.
„Cred că a fost un an foarte bun, atât pentru regiunea noastră, cât și pentru celelalte regiuni. Cred că regiunea noastră va trebui să mai crească tempo-ul, pentru că resursele vor crește ca valoare alocată și va trebui să ne îngrijim cu toții, noi, la nivelul agenției, dar și beneficiarii să își crească capacitatea de a genera și de a implementa proiecte în bune condiții”, a concluzionat Sorin Maxim.
Bianca METEŞ