Oţelu Roşu, lider în Liga a IV-a


Metalul Bocşa – Metalul Oţelu Roşu 0-2 (0-1)

Liga a IV-a a programat sâmbătă, 10 noiembrie, derby-ul dintre Metalul Bocşa şi Metalul Oţelu Roşu, meci contând pentru etapa a XIV-a. Înainte de această partidă, în clasament conduceau gazdele, având un avans de două puncte faţă de echipa din capitala Văii Bistrei, aşa că interesul stârnit de jocul de sâmbătă este lesne de înţeles, în tribună luând loc câteva sute de spectatori, printre aceştia aflându-se şi primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu.

Prima jumătate de oră ar putea fi caracterizată prin cuvântul „prudenţă”, ambele combatante fiind mai preocupate să nu-i dea celeilalte şansa de a înscrie prima. În aceste condiţii, s-a jucat mai mult la centrul terenului, cele două apărări, bine organizate şi aşezate în teren, nepermiţând atacanţilor adverşi să se apropie de poartă, singura soluţie rămânând şuturile de la distanţă.

Totuşi, în minutul 23, după o centrare de pe dreapta a lui Slătaru, Neagu a trimis din careu spre poarta bocşeană, însă Stuparu a reuşit să degajeze din apropierea liniei porţii. Acelaşi Neagu a avut o incursiune frumoasă în minutul 32, când a driblat apărarea gazdelor, a pătruns în careu şi a şutat de la 14 metri, însă mingea a trecut la câţiva centimetri de poartă. Patru minute mai târziu l-a imitat şi Bona, şutul acestuia, de la 25 de metri, trecând la o palmă de bara porţii apărate de Kapornay.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 38, după o fază în care Bona i-a pasat pe dreapta lui Moldovan, acesta a intrat în careu, lângă linia de fund a terenului, Tismănariu, ieşit în întâmpinare, a făcut un henţ pe care arbitrul nu l-a văzut, Moldovan a ezitat o clipă, după care a continuat faza şi, din 4 metri, l-a executat pe Kapornay la colţul scurt.

Prima repriză s-a încheiat cu voleul excelent al lui Tudor, care a trimis o torpilă la semiînălţime, de la 18 metri, şi cu parada spectaculoasă a portarului oaspeţilor, Grecu, care a respins în corner.

Şi dacă nici în prima parte nu se poate spune că spectacolul a lipsit, în cea de a doua s-a jucat mai întâi pe contre, după care ambele formaţii au lăsat garda jos şi au oferit, astfel, o întrecere sportivă cu un nivel foarte bun. În minutul 48, după un corner bătut de gazde de pe dreapta, mingea a ajuns la Solga, undeva la 6 metri, şutul pe jos al acestuia fiind parat cu un reflex bun de Grecu, însă, din efect, mingea se îndrepta tot spre poarta oaspeţilor, fiind scoasă în ultimul moment în corner de Slătaru.

În replică, băieţii lui Aurică Panescu au iniţiat o fază în care mingea a circulat cursiv pe traseul Neagu-Nedelcea-Slătaru, şutul din careu al acestuia din urmă fiind prins în doi timpi de portarul Kapornay. În minutul următor, Ladea a centrat în careu de pe dreapta, şutul frumos din cădere, de la 8 metri, al lui Tudor, fiind prins de portarul oaspeţilor, Grecu. Pe contraatac, Moldovan i-a deviat subtil, printre fundaşii bocşeni, lui Slătaru, şutul din 10 metri al acestuia, în plexul lui Kapornay, făcându-l KO pe portarul gazdelor.

Odată cu trecerea timpului jocul s-a înăsprit tot mai tare, înmulţindu-se faulturile, astfel că partida a scăzut în cursivitate. În minutul 72, Boltaşiu a beneficiat de o centrare de pe stânga, însă „capul” său, din 6 metri, s-a dus peste poarta lui Grecu. În minutul 77, Ispas a centrat de pe stânga în careul bocşean, şutul lui Neagu de la 15 metri fiind prins de Kapornay. Pe contraatac, Damcea a pătruns în careul oaspeţilor, însă şutul său a fost deviat în corner de apărarea adversă.

La o fază care nu anunţa nimic deosebit, în minutul 88, Pădean a furat o minge pe care un fundaş o trimisese spre propriul portar, l-a driblat pe Kapornay şi a trimis în poarta goală, stabilind scorul final. Până la final, Grecu a mai avut o paradă spectaculoasă la şutul excelent, din minutul 90, al lui Damcea, păstrând astfel tabela de marcaj la 0-2.

Metalul Oţelu Roşu: Grecu, Ispas, Arnăut, Ov. Bălan, Veche, Moldovan, Bona, Slătaru, Păuna, Nedelcea (min. 66, Tuştean), Neagu; rezerve: Băluţă, Fl. Adrian, Drucă. Antrenor, Aurelian Panescu.

În urma disputării acestei etape, Metalul Oţelu Roşu a trecut în fruntea clasamentului, cu 34 de puncte, urmată de Voinţa Lupac şi Metalul Bocşa, cu câte 33 de puncte fiecare. În etapa viitoare, a XV-a, programtă sâmbătă, 17 noiembrie, Metalul Oţelu Roşu va juca pe teren propriu cu Gloria Reşiţa, Voinţa Lupac – cu Semenicul Văliug, iar Metalul Bocşa, care are un meci în plus, va sta.