Consiliul local, şedinţă de adio la Caransebeş


        Legislativul local caransebeşean din mandatul 2012-2016 s-a întrunit pentru ultima oară în şedinţă marţi, 21 iunie. Chiar dacă nu toţi aleşii au participat la reuniune, forul local a adoptat, totuşi, câteva hotărâri importante pentru municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, care trebuiau aprobate de urgenţă.

La finalul şedinţei, viceprimarul Filip Strejariu a ţinut să le mulţumească celor prezenţi pentru activitatea depusă pe parcursul celor patru ani. „Din motive obiective, primarul Marcel Vela nu a putut fi de faţă la această ultimă întrunire, deoarece este la Bucureşti, unde se întâlneşte cu primul-ministru Dacian Cioloş, pentru a discuta câteva probleme importante privind municipiul nostru. Domnia-sa m-a rugat să transmit consilierilor locali mulţumirile sale pentru aceşti patru ani de mandat, în care au contribuit cu prisosinţă la dezvoltarea oraşului, făcând tot ce le-a stat în putinţă pentru a fi în slujba cetăţenilor municipiului şi a le servi interesele. Cred că a fost un Consiliu local bun, format din oameni competenţi, care şi-au făcut datoria, care s-au implicat în bunul mers al administraţiei publice locale, iar acest lucru este dovedit de faptul că majoritatea au respectat integral jurământul depus la învestire, atunci când ne angajam, cu toţii, să apărăm interesele cetăţenilor municipiului, dar mai ales să ne implicăm în permanenţă în dezvoltarea şi bunul mers al societăţii caransebeşene. Va urma de-acum constituirea unui nou Consiliu local, cu noi mandate pentru cei care au fost aleşi să servească interesele cetăţenilor municipiului..”, a spus viceprimarul Filip Strejariu.

Sonia BERGER