Oţelu Roşu – campioană! 1


Semenicul Văliug – Metalul Oţelu Roşu 0-5 (0-0)

Miercuri, 5 iunie, s-a disputat ultima etapă din Liga a IV-a, una deosebit de importantă, crucială chiar, pentru desemnarea campioanei judeţului Caraş-Severin, echipă care ne va reprezenta la meciul de baraj pentru promovarea în eşalonul trei. Stadionul din Văliug a găzduit meciul de care depindea formaţia campioană, dintre „Semenicul”, din localitate, şi liderul clasamentului, Metalul Oţelu Roşu. Pentru a-şi menţine poziţia, oaspeţii aveau o singură variantă – victoria, deoarece, în caz de egal sau înfrângere, cea care ar fi trecut pe prima poziţie a clasamentului ar fi fost Voinţa Lupac În prezenţa unei numeroase galerii sosite din capitala Văii Bistrei, care l-a înconjurat pe primarul Luca Mălăiescu, prezent şi el la meci, „oţelarii” au început meciul în forţă, ratând câteva ocazii prin Neagu, Bona şi Aiojoaiei. Cele mai mari şanse de a înscrie le-a avut însă Bădeţ, în minutele 39 şi 43, însă de fiecare dată portarul Traia a reuşit să împiedice deschiderea scorului.

Se pare că pauza a fost un sfetnic bun pentru oaspeţi, care au preferat să se odihnească în jurul băncii de rezerve, fără a mai merge la cabine, deoarece, după doar două minute de la reluare, ei au reuşit să înscrie, în urma unui corner de pe dreapta, executat de Bona, mingea a căzut la 8 metri, fundaşii gazdelor au ezitat, iar Negrei a reluat balonul în plasă cu un şut în dreapta lui Traia, care nu a avut nicio şansă să evite golul. După deschiderea scorului, oaspeţii au căpătat încredere, au fost mai dezinvolţi şi mai combinativi în acţiuni, însă nici Bădeţ, nici Neagu nu au reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, în ciuda ocaziilor pe care le-au avut. Totuşi, Bădeţ şi-a trecut în cont două goluri, primul în minutul 72, când, lansat pe stânga, a reuşit să-şi facă mingea cu pieptul pe lângă portarul Traia, ieşit în întâmpinare, după care, din unghi, a trimis cu latul în plasă. După doar două minute, Negrei a lăsat o minge pentru Neagu, în colţul careului, acesta a avansat, şi-a făcut-o pe dreptul, şi din 10 metri l-a executat pe Traia cu un şut fără speranţe pentru portarul gazdelor. Nici nu au apucat bine cei de la Văliug să se dezmeticească, şi, în minutul următor, autorul ultimului gol, Neagu, a centrat bine de pe stânga, mingea a ajuns în careu, de unde Ispas a trimis-o cu capul în poarta apărată de Traia. Festivalul de goluri a fost încheiat de Bădeţ, în minutul 90+2, când, scăpat singur pe partea dreaptă, l-a lobat, de la 20 de metri, cu o scăriţă superbă pe nou-intratul între buturi Celoiu, punând astfel capăt unei partide care, cel puţin după pauză, nu a mai ridicat nicio clipă problema învingătorului.

Lotul campioanei actualei ediţii a campionatului Ligii a IV-a este următorul: Grecu, Covăsală, Ov. Bălan, Aiojoaiei, Ispas, Şt. Bălan, Negrei, Moldovan, Bona, Neagu, Bădeţ, Laitin, Arnăut, Veche, Belciu. Antrenori: Aurelian Panescu, Alin Olariu.

A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat la cele două linii de Emanuel Cicu şi Marius Nicoară.

„Meciul s-a jucat numai pe teren, noi am jucat, de fapt, toate întâlnirile doar pe teren. Am demonstrat că merităm să mergem la baraj şi facem tot posibilul să merităm încrederea oamenilor care sunt lângă noi, a primarului Luca Mălăiescu, care, de asemenea, a fost şi este lângă noi, şi ne pregătim pentru baraj, astfel încât să nu facem judeţul Caraş-Severin de ruşine. Multă lume a spus că Metalul Oţelu Roşu vrea să vândă meciul de baraj, dar eu vă garantez că nu este adevărat. Vrem să promovăm! Vom merge la baraj numai cu acest gând, de a promova. Sperăm să-i recuperăm până atunci şi pe băieţii care sunt accidentaţi şi vom face şi unul sau două meciuri amicale. Cât priveşte meciul de baraj, nu pot să avansez un pronostic vizavi de şansele fiecăreia dintre echipe… E un singur joc la mijloc… Şi în urmă cu 15-16 ani am fost luaţi de sus de CFR Timişoara, şi ne bucurăm că şi acum suntem văzuţi la fel, ca fiind echipa mai slabă, dar noi vom merge acolo cu capul sus, dorim să demonstrăm că am câştigat acest campionat numai şi numai pe teren”, a declarat Alexandru Florei, preşedintele Metalului Oţelu Roşu.

Meciul de baraj, pe care Metalul Oţelu Roşu îl va disputa în compania campioanei judeţului Timiş, Mamma Mia Becicherecu Mic, se va juca la Deva, în data de 19 iunie.

Sorin ROGOZ


Un gând despre “Oţelu Roşu – campioană!

  • Petru Fuchs

    Mersi pentru „tunul„ tras celor de la caon.ro care au preluat copy-paste executia „lob de la 20 de metri cu o scarita„!

Comentariile sunt închise.