Orgoliul rănit al Zăvoiului…



Agmonia Zăvoi – Magica Caransebeş 1-4 (0-2)
În etapa cu numărul 12 a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş, Agmonia Zăvoi a întâlnit sâmbătă, 23 noiembrie, pe teren propriu, pe Magica Caransebeş, aceasta fiind prima partidă pe care gazdele o disputau pe arena din centrul de comună, întâlnirile în care trebuia să joace acasă jucându-le până acum pe stadionul din Glimboca. Tocmai acest fapt a făcut ca băieţii antrenaţi de Aurelian Pănescu să evolueze cu o ardoare neobişnuită, în faţa unor tribune pline cu suporterii cărora, ani buni, le-a lipsit fotbalul.
Partida a început echilibrat, prima fază mai periculoasă consemnându-se în minutul 13, când Pârvu a fost faultat la 22 de metri, tot el executând şi lovitura liberă, şutul său puternic oprindu-se în transversala porţii gazdelor.
În minutul 23, cei de la Zăvoi au beneficiat, la rândul lor, de o lovitură liberă de la 30 de metri, însă balonul trimis puternic de Hrudei a trecut puţin pe deasupra porţii apărate de Ruicu-Kozma.
Echilibrul numeric s-a rupt în minutul 27, după ce Chici a văzut al doilea cartonaş galben pentru un fault la Oni şi, cum mai încasase unul cu doar câteva minute înainte, centralul Petru Hamza i-a arătat cartonaşul roşu. Lovitura liberă de la 17 metri a fost executată de Badescu, care a trimis plasat, lângă bara stângă a porţii apărate de Mihuţa, care, deşi s-a întins, nu a reuşit să împiedice balonul să intre în plasă.
În minutul 38, oaspeţii au mai beneficiat de o lovitură liberă de la 20 de metri, dictată după un fault al lui Hrudei asupra lui Ivanici, însă şutul lui Govoşdeanu, plasat, nu a avut forţă, iar Mihuţa a reţinut de la vinclu.
Un minut mai târziu, Dovlete a făcut şah-mat apărarea gazdelor, a intrat în careu şi, cu toată opoziţia lui F. Brabilă, a reuşit să şuteze de la 10 metri, însă, deşi a atins mingea, Mihuţa nu a reuşit să împiedice golul.
În minutul 41, cei de la Zăvoi au beneficiat de o lovitură liberă de la 35 de metri lateral dreapta, Hrudei a trimis înalt în careu, apărarea caransebeşeană a respins până la Radu, şutul acestuia de la 20 de metri fiind reţinut de Ruicu-Kozma.
În primul minut al prelungirilor, Pârvu a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, obţinută tot de el, însă şutul său a fost scos de sub bară de goal-keeper-ul gazdelor.
Rănite în orgoliu, gazdele au început mai bine partea a doua şi, deşi cu un om mai puţin pe teren, s-au menţinut mai mereu în jumătatea adversă de teren, tehnicianul Aurelian Pănescu operând şi două schimbări la pauză. Astfel, în minutul 57, Radu i-a pasat pe dreapta lui F. Brabilă, care a intrat în careu şi a şutat puternic la colţul scurt, însă Ruicu-Kozma a reuşit să respingă. Portarul oaspeţilor s-a mai evidenţiat o dată în minutul 61, respingând cu piciorul lovitura liberă de la 25 de metri executată de Timofte.
Au urmat minute bune de joc extrem de fragmentat şi cu foarte multe răbufniri nervoase ale jucătorilor ambelor echipe, situaţia fiind totuşi bine gestionată de centralul întâlnirii.
Gazdele au redus din handicap în minutul 73, după o fază în care Brabilă, aflat pe aripa dreaptă, a centrat pe jos, în careu, iar Timofte a pus latul la 8 metri, învingându-l pe Ruicu-Kozma.
Oaspeţii au înscris şi ei în minutul 77, în urma unei lovituri libere de la 30 de metri executate de Pârvu direct pe poartă, Mihuţa a respins balonul în bara transversală, mingea a revenit în teren, iar Dovlete, de la 4 metri, a trimis-o cu latul în plasă.
Scorul final a fost stabilit în minutul 90+1, când tânărul Sorea a scăpat pe dreapta, i-a trimis în centru lui Dovlete, care a prelungit pentru Ristache, acesta învingându-l pe Mihuţa cu un şut sec de la 14 metri.
Ultima fază notabilă s-a înregistrat în minutul 90+3, când Brabilă a scăpat pe partea dreaptă, a intrat în careu şi a şutat puternic la colţul scurt, însă Ruicu-Kozma a fost la post şi a respins cu piciorul în corner.
Agmonia Zăvoi: I. Mihuţa, I. Damian, M. Chici, A. Hrudei, Mario Constantin, S. Bondoc (min. 59, D. Bîtcă), Mihai Constantin (78, S. Farcaş), F. Brabilă, G. Radu (46, G. Brabilă), Ş. Tănase, C. Goman (46, V. Timofte); rezervă, L. Obrejan. Antrenor, Aurelian Pănescu.
Magica Caransebeş: I. Ruicu-Kozma, S. Badescu, S. Oni, G. Simescu, A. Ivanici, I. Vartic (71, Al. Ristache), C. Govoşdeanu, A. Bufanu, S. Dovlete, C. Pârvu, I. Urs (86, F. Sorea); rezerve: I. Marian, V. Ştefaroi. Antrenor, Sorin Costachi.
A arbitrat la centru Petru Hamza (Caransebeş), asistat la cele două linii de Ghiţă Scînteie (Moldova Nouă) şi Florin Lascu (Caransebeş).
Observatori: Petru Herghelegiu (Bocşa) şi Valentin Vărzan (Oţelu Roşu).
Sorin ROGOZ