O sărbătoare la Teregova: Unirea Principatelor Române



Duminică, 24 ianuarie, pentru a marca împlinirea a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Moldova şi Valahia, prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza, în Biserica parohială din Teregova, după săvârşirea Sfântei Liturghii, preoţii slujitori Simion Bica şi Ioan Smultea au oficiat slujba de Te Deum şi pomenirea înaintaşilor noştri care au pus piatra de temelie a Statului naţional modern român. În continuare, un grup de elevi din clasele a VI-a şi a VIII-a, de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, a prezentat montajul artistic „Mica Unire: poveste şi istorie”, dăruind celor prezenţi în sfântul lăcaş momente de trăire patriotică şi recunoştinţă pentru jertfele străbunilor noştri. În încheiere, părintele paroh Simion Bica a adresat tuturor un cuvânt la ceas aniversar despre importanţa actului istoric înfăptuit în anul 1859, ca şi despre necesitatea transmiterii valorilor spirituale ale neamului către tânăra generaţie.
În spiritul evenimentului aniversar, cel al unirii între fraţi, seara, începând cu ora 19, prof. dr. Gabriela Violeta Bica, împreună cu câţiva elevi de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” au participat la lucrările Simpozionului Internațional „Ziua Unirii Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza”, organizat de românii din Serbia şi moderat în online de prof. Marioara Sfera. Cei prezenţi la această activitate ştiinţifică online au fost onoraţi prin discursuri oficiale, adresate de noul consul al României la Vârşeț, Daniel Bala, şi de preşedintele CNMNRS, Daniel Magdu. Apoi, timp de două ore şi jumătate, doisprezece doctori în istorie din Serbia şi România, profesori de limbă şi literatură, au susținut lucrări ştiințifice referitoare la actul unirii din 1859, respectiv domnia lui Al.I. Cuza.
În cadrul simpozionului, de o apreciere specială s-au bucurat intervenţiile celor şapte elevi de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, respectiv Ioneta Drăgulescu, Daiana Grozăvescu, Alexandru Cojocariu, Rebeca Tudor, Patricia Belciu, Loredana Gherga şi Maria Dragomir, care, la acest moment aniversar, au transmis tuturor propriile sentimente şi trăiri patriotice, sub forma unor scurte, dar emoţionante mesaje, aclamând: „Trăiască Unirea! Trăiască Naţiunea Română!”.
Gabriela-Violeta BICA