O muncă grea, distrusă de… transportul greu


Drumul Judeţean 582, Slatina Timiş – Văliug, despre care se poate spune că este cea mai importantă „poartă” de acces dinspre sudul şi estul ţării spre zone turistice importante ale Banatului Montan – Brebu Nou, Trei Ape, Gărâna, Semenic şi Crivaia –, a început să prindă contur, lucrările fiind estimate de către constructor la aproximativ 60-70 la sută din evoluţia lor fizică, termenul final pentru acestea fiind estimat pentru sfârşitul anului viitor.

Reabilitarea acestui obiectiv este prevăzută să se facă pe o lungime de 36,08 km, prin intermediul proiectul „Modernizare DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, judeţul Caraş-Severin”, derulat de Consiliul judeţean, finanţarea fiind obţinută prin Programul Regional Operaţional 2007-2013. Prin realizarea acestui proiect se urmăreşte îmbunătăţirea accesului şi valorificarea potenţialului turistic al zonei Semenic. Valoarea totală a proiectului este de peste 121 de milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă depăşeşte 90 de milioane de lei.

Recent, preşedintele Consiliului judeţean, Sorin Frunzăverde, împreună cu cei doi vicepreşedinţi, Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova, cu Ianăş Roşeţi, directorul Direcţiei de Patrimoniu a Consiliului, cu alţi responsabili de drumurile judeţului şi cu directorul general al firmei care execută lucrările, Victor Marinescu, a efectuat o evaluare a stadiului lucrărilor, parcurgând întreg tronsonul de drum, de la Slatina Timiş la Văliug.

„E o lucrare foarte grea, a spus Sorin Frunzăverde. Ne găsim, aici, în una dintre zonele în care drumul a fost consolidat. Practic, sunt peste opt kilometri de consolidări, respectiv ziduri de sprijin, au fost reabilitate 122 de podeţe, iar pe întreaga lungime drumul a fost lăţit, în aşa fel încât să permită circulaţia în condiţii specifice drumurilor naţionale. E o lucrare care continuă, sigur, dar ne confruntăm cu eterna poveste din Caraş-Severin, cu transportul de masă lemnoasă şi pe această zonă. Se ştie cum se încarcă aceste camioane, se ştiu şi responsabilii. Noi vom interveni în continuare pentru a limita aceste distrugeri, dar e bine să se ştie că lucrăm greu pe acest tronson, care oricum este unul dificil, în munte. E o şosea care s-a degradat din cauza intemperiilor şi, mai mult, a fost un drum calamitat de câteva ori de-a lungul timpului. Evident, se va continua şi cu construirea de ziduri de sprijin pe partea dinspre munte, astfel încât să oferim Caraş-Severinului accesul spre Masivul Semenic şi dinspre Drumul Naţional care leagă Timişoara de Bucureşti. Acesta e un acces dorit de amatorii de sporturi de iarnă, şi nu numai de ei. Aici există implicate, să spunem aşa, nu numai Timişoara şi Bucureştiul, dar şi Craiova sau Turnu Severin. Sunt 15 kilometri de balustradă pe acest drum şi ne punem problema ca el să fie deschis şi pe parcursul iernii”.

Sorin Frunzăverde a atras atenţia că transportul ilegal de masă lemnoasă care distruge drumurile poate şi va fi contracarat de un control riguros. Există însă o serie de factori care nu-şi fac datoria: cel care supervizează încălcarea, respectiv transportatorul. Fenomenul va trebui umărit atât de Poliţie, cât şi de Romsilva.

„Putem vorbi aici de orice altceva, numai de responsabilitate nu, a spus Frunzăverde. O să avem o discuţie cu noua conducere a Romsilva, pentru că este păcat, fiindcă principala agresiune care se exercită asupra drumurilor aparţine transportului de masă lemnoasă. Am realizat în ultimii ani reabilitări şi drumuri noi de peste 700 de kilometri în Caraş-Severin şi, repet, e păcat că acest transport greu dărâmă tot ce construim”.

Sonia BERGER