O grădiniţă atotştiutoare şi mai bună


Grădiniţa noastră a derulat, în perioada 1-5 aprilie, în cadrul proiectului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, o serie de acţiuni menite să completeze cunoştinţele copiilor, să-i determine să acţioneze corect în anumite situaţii. Astfel, luni, copiii au participat la teatru de păpuşi interactiv (Ridichea uriaşă), în care cei mici au relaţionat foarte frumos cu personajele poveştii, învăţămintele trase fiind: „Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte”. Marţi s-a desfăşurat o acţiune pe teme rutiere şi sanitare, în care copiii au desfăşurat jocuri interactive-educative pe calculator. Copiii care au dovedit abilităţi TIC şi cunoştinţe legate de tema abordată au fost recompensaţi cu diplome. La finalul acţiunii a fost invitat un reprezentant al Poliţiei Locale Caransebeş care a subliniat încă o dată regulile de circulaţie pietonală. Miercuri, acţiunea s-a intitulat „Focul – prieten sau duşman”, la ea participând doi reprezentanţi ai I.S.U. Semenic Reşiţa, care au prezentat copiilor obiectele folosite de pompieri pentru stingerea incendiilor, precum şi o prezentare PPT din activitatea acestora. Ziua de joi s-a constituit în ziua dedicată ecologiei, în care unele grupe au plantat puieţi de tuia şi flori în curtea grădiniţei, acţiune inclusă în cadrul Proiectului Naţional „Ecogrădiniţa”, iar alte grupe au confecţionat personajele din proiectul „Minimax îi învaţă pe copii să recicleze”. Ziua de vineri a fost dedicată Programului Naţional „Kalokagathia” în care fiecare grupă a participat cu jocuri de mişcare, jocuri distractive, precum şi la concursuri pe teme sportive care au adus veselie şi zâmbete pe chipurile copiilor.

COLECTIVUL GRĂDINIŢEI P.P. 4 ŞI P.N. 4