Nera s-a scufundat în Timiş, la Caransebeş


Viitorul Caransebeş – Nera Bozovici 5-0 (3-0)

În cadrul etapei cu numărul 16 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a jucat sâmbătă, 25 martie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu Nera Bozovici, o formaţie de care antrenorul gugulan Dan Doran se temea, conform declaraţiilor sale de dinainte de partidă. Până la urmă s-a dovedit că temerile sale au fost neîntemeiate, băieţii săi câştigând detaşat şi fără nicio emoţie întâlnirea.

Scorul a fost deschis în minutul 6, atunci când Becia l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe Dragomir, iar Constantin Stamatoiu a arătat fără ezitare punctul cu var, lovitura de la 11 metri fiind transformată de Suru, care a tras plasat, în stânga lui Farago. Gazdele au dominat în continuare, însă singura fază notabilă din primul sfert de oră l-a avut în prim-plan pe Dumitru, care a intrat în careu pe partea dreaptă şi a şutat cu efect, înşelător, de la 14 metri, balonul întâlnind bara transversală a porţii adverse.

Almăjenii au replicat în minutul 21, în urma unei faze create de Koschling şi I. Simion, pe partea stângă a atacului lor, mingea a ajuns la C. Simion, voleul acestuia, de la 16 metri, lovind bara stângă a porţii apărate de Birăescu.

Caransebeşenii şi-au mărit avantajul în minutul 37, după o fază plecată de pe dreapta, de la Dumitru, care a centrat pe jos în careu, iar Şandru, aflat la 12 metri, a trimis spre poartă, mingea deviată de Koschling derutându-l pe Farago, care plecase în colţul opus.

Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 44, după ce Neagu a insistat la o minge pe partea dreaptă, a centrat pe jos, în gura porţii, de unde Dragomir, aflat între doi fundaşi adverşi, a reuşit să o introducă în plasă.

Partea a doua a început cu o ocazie a oaspeţilor, în minutul 56 I. Simion, aflat pe partea dreaptă, centrând lung, mingea a traversat careul caransebeşean, ajungând la Rădulescu, care a trimis din vole la colţul scurt, însă şutul a fost o pradă uşoară pentru Birăescu, care a reţinut.

Un minut mai târziu, nou-intratul Văcărescu a trimis o adevărată torpilă de la 25 de metri, însă mingea a trecut razant cu vinclul stâng al porţii lui Farago.

Cel mai frumos gol al partidei s-a marcat în minutul 62, în urma unei faze plecate din nou de pe dreapta, de la Dumitru, care a centrat în careu, Neagu, cu un voleu superb de la 14 metri, trimiţând violent balonul în bara transversală, de unde acesta a căzut în spatele liniei porţii.

Farago şi-a salvat echipa de la un nou gol în minutul 77, când a ieşit curajos şi a blocat şutul extrem de puternic trimis de Neagu, de la 8 metri.

Scorul final a fost stabilit în minutul 87, când Dumitru a fost faultat în careu, centralul Constantin Stamatoiu arătând din nou punctul de la 11 metri, lovitura de pedeapsă bătută de Şandru ducându-se în dreapta lui Farago, care, deşi a ghicit colţul, nu a reuşit să respingă balonul.

„A fost un meci frumos, desfăşurat în spiritul fair-play-ului, o victorie meritată, scorul reflectând realitatea din teren. Sunt mulţumit atât de rezultat, cât şi de joc, băieţii răspunzând bine la sarcinile care le-au fost trasate şi, în plus, au încercat să facă şi spectacol pentru iubitorii fotbalului din municipiu, cărora le mulţumim şi pe care îi aşteptăm să fie în număr cât mai mare alături de noi şi la următoarele meciuri pe care le vom avea, atât acasă, cât şi în deplasare. Pentru noi urmează o pauză binevenită, deoarece în etapa viitoare nu vom juca, dar vom încerca, până la următorul meci, cel cu Rapid Buchin, de duminică, 9 aprilie, pe care-l vom juca pe teren propriu, să lucrăm la condiţia fizică, pentru a prinde vârful de formă în derby-ul cu contracandidata noastră la locul I, Voinţa Lupac”, a declarat după meci antrenorul caransebeşean Dan Doran.

Viitorul Caransebeş: Cr. Birăescu (min. 65, D. Socaci), Gh. Văluşescu (46, I. Văcărescu), C. Arnăut, Ov. Bălan, Cr. Suru (65, M. Gheorghescu), D. Bona, M. Dragomir (65, Fl. Dovlete), Al. Dumitru, N. Imbre, D. Şandru, Ad. Neagu; rezerve: N. Birăescu, I. Toboşeru. Antrenor, Dan Doran.

Nera Bozovici: I. Farago, T. Rădulescu, I. Adamescu (32, I. Brebu), C. Vlădulescu, I. Drăgan, G. Koschling, I. Simion, C. Simion (55, M. Jifcu), C. Ţâra, E. Becia, P. Bumbac; rezerve: S. Matei, I. Cojocariu, M. Piţigane, I. Rotariu. Antrenori: Sorin Mareşescu, Ovidiu Lolea.

A arbitrat la centru Constantin Stamatoiu (Moldova Nouă), asistat la cele două linii de Alexandru Stamatoiu (Moldova Nouă) şi Daniel Cocora (Bocşa).

Observator: Sorin Costachi (Caransebeş).

Celelalte rezultate: Muncitorul Reșița – AD Mediam Mehadia 3-0; AS Berzasca – AS Oravița 3-1; Metalul Bocșa – CS Moldova Nouă 9-2; Agmonia Zăvoi – Recolta Rafnic 5-1; Voința Lupac – Rapid Buchin 10-0; Minerul Anina a stat.

După 16 etape, Viitorul Caransebeş se menţine lider, cu 42 de puncte, urmat de Voinţa Lupac, care a acumulat 40 de puncte, şi de AS Oraviţa, cu 29 de puncte.

Etapa viitoare, a XVII-a: Rapid Buchin – Muncitorul Reșița; AD Mediam Mehadia –Viitorul Caransebeș (gazdele s-au retras din campionat); Nera Bozovici – Agmonia Zăvoi; Recolta Rafnic – Metalul Bocșa; CS Moldova Nouă – AS Berzasca; AS Oravița – Minerul Anina; Voința Lupac va sta.

Sorin ROGOZ