Municipiul, mai bogat cu 60 de cetăţeni cu acte în regulă


Încă 60 de tineri caransebeşeni, care au împlinit vârsta majoratului în primul trimestru al acestui an, au primit zilele trecute diploma şi certificatul care atestă că au devenit cetăţeni cu drepturi şi obligaţii depline ai municipiului, ai României şi ai Uniunii Europene. Festivitatea de decernare a titlurilor, la care a participat întreg executivul caransebeşean, a avut loc în cadru festiv, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei. „Deveniţi cetăţeni cu responsabilităţi, cu obligaţii, dar şi beneficiarii drepturilor unui adult, ale unui cetăţean al României şi al Uniunii Europene. Vă aflaţi în preajma terminării liceului şi în ipostaza de a vă alege viitorul. Vă aflaţi în situaţia de a duce mai departe numele părinţilor şi al bunicilor, de a face lucruri care să-i bucure şi să-i onoreze, chiar dacă veţi fi trataţi la fel, ca şi copii sau nepoţi ai lor. Depinde de visele pe care le aveţi, acum puteţi hotărî ce veţi face cu vieţile voastre. Eu vă îndemn să aveţi curaj şi să vă urmaţi visul, pentru că el se va realiza. Vă doresc sănătate, fericire şi ca pe drumul vieţii să aveţi parte numai de bucurii, iar Dumnezeu să vă lumineze calea!”, a spus primarul Marcel Vela tinerilor prezenţi în sală. Cei care nu au participat la eveniment vor primi diplomele acasă. (T. Mesner)