Două autospeciale pentru Caraș-Severin


Printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” au intrat recent două autospeciale noi, valoarea însumată a acestora fiind de 837.471,8 lei (cu TVA).

Este vorba de o autospecială complexă de intervenție, descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență minimală, și o autospecială complexă de intervenție pe șenile cu capacitate mărită de trecere, cele două vehicule fiind operaționale din această lună.

„Autospecialele au fost distribuite subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «SEMENIC» al Județului Caraș-Severin și au contribuit la îmbunătățirea calității intervențiilor în situații de urgență desfășurate pe teritoriul județului. Apreciem implicarea Consiliului Județean în derularea și implementarea acestui proiect care a urmărit dotarea structurilor profesioniste de intervenție”, a afirmat col. Titus Susan, inspectorul-șef al ISU SEMENIC.

Ilie Iova, vicepreședintele Consiliului Județean, a declarat, la rândul său,  că, ținând cont de succesul acestui proiect transfrontalier, forul județean încearcă să obțină o nouă finanțare pentru achiziționarea de astfel de echipamente:

„Împreună cu județele Timiș, Hunedoara și Arad,  am fost parteneri în derularea acestui proiect amplu și complex, prin care se urmărește îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă la nivelul întregii regiunii. Pentru că proiectul a fost o reușită, în 1 februarie am depus la BRCT Timișoara un nou proiect de aproximativ 1,7 milioane euro, pentru a obține finanțare și prin care intenționăm achiziționarea de noi echipamente. Proiectul este depus în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru managementul situaţiilor de urgenţă ADIVEST și Municipalitatea Vârșeț”.

Prin proiectul „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului-ajutor calificat în Regiunea 5 Vest”, derulat în trei etape, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SEMENIC a fost dotat în total cu 12 autospeciale.

Bogdan NAUM