Misiune imposibilă 2 (-0)


Muncitorul Reşiţa – CS Scorilo-Autocatania II 2-0 (2-0)

Sâmbătă, 16 octombrie, în cadrul etapei cu numărul X din Liga a IV-a la fotbal, formaţia caransebeşeană Scorilo-Autocatania II a jucat în deplasare, la Muncitorul Reşiţa. În final, gazdele s-au impus cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate în prima repriză. Tot atunci, echipa antrenată de Dan Doran a ratat o lovitură de la 11 metri. În partea a doua a jocului, terenul îngreunat de ploaie şi fotbaliştii echipei gazdă, care au închis foarte bine culoarele în apărare, au făcut ca misiunea caransebeşenilor, de a smulge măcar un punct, să fie una imposibilă. (S. Rogoz)

În etapa a X-a a Ligii a IV-a la fotbal, programată sâmbătă, 16 octombrie, formaţia caransebeşeană Scorilo-Autocatania II a jucat în deplasare, la ocupanta locului trei al clasamentului, Muncitorul Reşiţa. Pe un teren greu, udat de o ploaie care, din fericire, s-a oprit exact în momentul începerii meciului, formaţia antrenată de Dan Doran, al cărei echipament – tricouri galbene şi şorturi albastre – era identic cu cel al naţionalei ,,Cariocas”, s-a văzut mult prea repede condusă pe tabela de marcaj. În minutul 7, Bobină a pasat inteligent pe dreapta la Călin, iar acesta, de la linia careului de 16 metri, a trimis cu boltă, peste portarul Socaci, ieşit în întâmpinare, deschizând scorul.

În replică, în minutul 10, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 17 metri, dictată de ,,centralul” Adrian Enăşescu după un fault asupra lui Tică, însă execuţia lui R. Costachi a trimis balonul peste poarta reşiţeană. Nici gazdele nu s-au lăsat mai prejos, astfel că, după doar patru minute, Piperca a executat şi el o lovitură liberă de la 22 de metri, lateral-stânga, mingea, şutată excelent, trecând la câţiva centimetri de vinclul din stânga al porţii lui Socaci. Din păcate pentru caransebeşeni, în minutul 20, portarul Giurcanu a degajat greşit, însă Tică, deşi a blocat balonul, nu a putut profita la maximum de ocazie, iar goal-keeper-ul gazdelor a reuşit să-şi repare gafa, recuperând mingea. Imediat după aceea, Filimon a centrat de pe partea stângă, reluarea cu capul a lui Tică trimiţând balonul la rădăcina barei reşiţene, de unde a fost scos în corner de fundaşii formaţiei gazdă. După executarea loviturii de colţ, mingea a ajuns la Geneţ, care, de la 17 metri, a tras peste poartă.

Au urmat câteva minute bune ale caransebeşenilor, care s-au mutat cu întreg efectivul în jumătatea de teren a reşiţenilor, singura acţiune de contraatac a formaţiei antrenate de Viorel Lolea fiind purtată de Avramovici, în minutul 26, însă Românu i-a suflat în ultimul moment mingea atacantului gazdelor. Astfel, pe fondul dominării caransebeşene, în minutul 28, la o incursiune pe partea stângă, Geneţ a fost faultat în careu, Adrian Enăşescu arătând fără ezitare punctul cu var. Penalty-ul a fost executat de R. Costachi, însă mingea a trecut peste poarta lui Giurcanu.

Până la pauză, trei au mai fost fazele notabile petrecute pe teren. În minutul 35, Muncitorul a beneficiat de o lovitură liberă de la 30 de metri, Piperca trimiţând balonul peste zid, dar şi peste poarta adversă, pentru ca, după doar patru minute, Tică să execute în zid o lovitură liberă de la 25 de metri. Faza meciului a avut loc în minutul 40, când Bobină a prins un şut senzaţional de la 30 de metri, catapultând mingea peste Socaci, puţin ieşit, sub transversală, şi ducând astfel scorul la 2-0 pentru gazde.

La reluare, ploaia care tocmai se oprise când a început meciul s-a pornit din nou, făcând şi mai grea suprafaţa de joc frământată de crampoanele jucătorilor timp de 45 de minute, iar caransebeşenii au ieşit de la vestiare cu trei oameni noi în formaţie – M. Bălan, Puşchiţă şi Lepa. În căutarea cât mai rapidă a golului cu care să reducă din handicap, oaspeţii au pus stăpânire pe joc, având o serie consistentă de ocazii de a înscrie. În minutul 49, Tică, ajuns în colţul careului reşiţean, s-a complicat şi a fost deposedat de fundaşii adverşi, iar în minutul 51 Filimon a tras bine de la 30 de metri, mingea fiind prinsă în doi timpi de Giurcanu. Două minute mai târziu, Bona a executat o lovitură liberă de la 35 de metri, mingea fiind boxată, pentru mai multă siguranţă, de portarul reşiţean, iar în minutul 55, Puşchiţă a fost deposedat la 18 metri de poartă, după o pătrundere centrală.

Odată cu trecerea timpului, a devenit tot mai evident că Muncitorul a renunţat la orice valenţe ofensive, aşezându-se, în schimb, temeinic la jumătatea terenului, făcând presing din când în când, totul cu intenţia de a zădărnici orice atac caransebeşean. Însă, chiar şi în aceste condiţii, oaspeţii au pus în pericol poarta lui Giurcanu. Astfel, în minutul 56, Tică l-a angajat bine pe dreapta pe Lepa, care a trimis o centrare şutată, prinsă de goal-keeper-ul reşiţean, pentru ca în minutul 63 Dumitru să prindă un voleu sănătos de la 25 de metri, mingea scuturând vinclul porţii lui Giurcanu, care era bătut la acea fază.

Gazdele au început să echilibreze jocul la jumătatea celei de a doua reprize, semnalul fiind dat de pătrunderea pe dreapta, în careu, a lui Călin, care a întors la Bercseny, atacantul intrat după pauză trăgând peste poarta lui Socaci de la numai 12 metri. Portarul caransebeşean s-a evidenţiat un minut mai târziu, când s-a întins şi a respins în corner şutul din careu al lui Vasiliu, precum şi în minutul 71, când acelaşi Bercseny a tras bine din întoarcere, de la 20 de metri. Terenul tot mai greu şi jucătorii echipei gazdă, care au închis bine culoarele în apărare, au făcut aproape imposibilă misiunea băieţilor antrenaţi de Dan Doran, care au alergat după înscrierea măcar a golului de onoare până în ultimul moment. Astfel, în minutul 72, Tică a tras de la 20 de metri, peste poartă, pentru ca în minutul 76 Filimon să tragă la colţul lung, din interiorul careului, mingea trecând puţin pe lângă poartă. În minutul 81 a fost rândul lui Tică să trimită cu capul, pe spate, peste poartă, mingea venită de la Bona, care a executat o lovitură de la 35 de metri, iar în minutul 84 Filimon l-a angajat bine pe Puşchiţă, cu o pasă filtrantă printre fundaşii centrali adverşi, însă Giurcanu a fost mai rapid şi a blocat mingea la picioarele caransebeşeanului.

Finalul a aparţinut gazdelor, în ultimele minute de joc Bercseny fiind deposedat la câţiva metri de linia porţii de către Românu, care a trimis mingea în corner, lovitura de colţ bătută de acelaşi Bercseny, direct pe poartă, punându-l la grea încercare pe Socaci, care a respins cu mare dificultate.

Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Pop, Rarinca, Sturzu, Ioiart, Vasiliu, Călin, Ispas, Piperca, Bobină, Avramovici; rezerve: Iovanovici, Craiovan, Fomitescu, Hapău. Antrenori, Viorel Lolea, Adrian Cârjan.

Scorilo-Autocatania II: Socaci, Arnăut, Românu, Geneţ, Filimon, R. Costachi, Bona, Dumitru, Ionescu, Tică, Văcărescu; rezervă, Radu. Antrenor, Dan Doran.

Au mai jucat Bercseny, N. Cârjan, Zgăbei – la gazde, respectiv Puşchiţă, Dovlete, Lepa şi M. Bălan, pentru caransebeşeni.

A arbitrat la centru Adrian Enăşescu, asistat la cele două linii de Sorin Sandu şi Ion Cocora.

Observatori: Constantin Drăgan, Mircea Medar.

După zece etape, echipa caransebeşeană ocupă locul 13, cu zece puncte. În fruntea clasamentului se află Voinţa Lupac, cu 25 de puncte, urmată de Muncitorul Reşiţa – 23 de puncte, şi de Gloria Reşiţa, care acumulează 21 de puncte.

În etapa viitoare, programată în data de 23 octombrie, Scorilo-Autocatania II va juca acasă cu Viitorul Vermeş.

Sorin ROGOZ