Ministrul Pădurilor a pus bazele unei „pădurici” la Caransebeş


La mijlocul săptămânii trecute, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, s-a aflat într-o vizită în mai multe localităţi din Caraş-Severin, judeţ a cărui suprafaţă este acoperită în proprţie de 52 la sută de păduri, rspectiv 450.000 de hectare, în timp ce media pe ţară este de 26 de procente. La Reşiţa, în Sala de şedinţe a Palatului Administrativ, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a vicepreşedintelui Ionesie Ghiorghioni, a subprefectului Anton Paulescu şi a lui Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, Lucia Varga a afirmat că România nu mai trebuie să fie o ţară care să îşi exporte materiile prime, ci o ţară care le valorifică pentru cetăţenii ei.

Un alt subiect discutat la Reşiţa a fost cel referitor la noul Cod Silvic, prin care – a spus ministrul – agenţii economici din industria prelucrătoare a lemnului vor fi sprijiniţi, având în vedere că a fost introdus dreptul de preempţiune pentru firmele din industria mobilei. „Urmează şi regulamentul de vânzare a masei lemnoase, prin care acest drept de preempţiune va fi detaliat. Astfel, vom trece de la o ţară care îşi vinde materia primă, sub formă de buştean şi cherestea, la o ţară care îşi valorifică superior această sursă importantă, în primul rând pentru dezvoltarea locală şi crearea de noi locuri de muncă, în special în mediul rural”, a afirmat Lucia Varga.

Referitor la Codul Silvic, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a prezentat principalele patru modificări, respectiv vânzarea lemnului măsurat, nu estimat, direct din rampe şi depozite, şi nu pe picior cum se face în prezent, ceea ce va duce la o diminuare semnificativă a tăierilor ilegale, precum şi scutirea de la plata pazei pădurilor private de până la 30 hectare, ce va fi asigurată de către personalul Romsilva. Mai mult, proprietarii de păduri vor avea chiar şi o bonificaţie pentru menţinerea suprafeţelor împădurite. De asemenea, este vorba de responsabilizarea personalului silvic, prin introducerea autorizaţiei de practică, ce poate fi pierdută în caz de încălcare gravă regimului silvic. Cea de-a patra modificare se referă la sprijinirea agenţilor economici din industria prelucrătoare a lemnului, coroborată cu reducerea exportului de materie primă şi prelucrarea acesteia pe plan local.

A fost o vizită completă, importantă, care a avut ca principal scop prezentarea noului Cod Silvic, care cred că, pe de o parte, va emancipa activitatea Romsilva, iar pe de altă parte va crea facilităţi celor care exploatează fondul forestier, în primul rând, şi celor din industria prelucrătoare a lemnului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

În prezent – a mai spus Lucia Varga –, sunt peste 550.000 de hectare de mici proprietăţi nepăzite. De asemenea, există personal silvic, care, împreună cu unii agenţi economici, facilitează ca lemnul recoltat din zonă ilegală să intre în circuit ca lemn tăiat legal, fapt pentru care sistemul silvic trebuie curăţat şi la propriu, şi la figurat.

La Reşiţa, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură s-a mai întâlnit cu conducerea Direcţiei Silvice Caraş-Severin, după care s-a deplasat la Caransebeş, unde a avut loc o dezbatere cu membrii Asociaţiei Forestierilor din România, pe marginea modificărilor Codului Silvic.

Am avut, la Caransebeş, o discuţie extrem de utilă cu reprezentanţii ASFOR din partea de Vest a ţării. În primul rând, am aflat problemele cu care se confruntă reprezentanţii firmelor de exploatare şi procesare a lemnului, şi îi mulţumesc domnului primar Marcel Vela, care a înlesnit această întâlnire. Am luat notă de neregulile pe care firmele de exploatare mi le-au semnalat în sistemul silvic şi am venit cu propuneri de modificări legislative, cea mai importantă fiind Codul Silvic, dar şi actele subsecvente acestuia – Regulamentul de exploatare, dar şi alte asemenea acte. Am decis ca împreună să lucrăm la aceste acte subsecvente, să lucrăm împreună pentru elaborarea Regulamentului de exploatare a masei lemnoase şi pentru un nou act normativ pentru reglementarea şi obţinerea Atestatului de exploatare. Ne preocupă în primul rând ca aceste firme să poată să-şi desfăşoare activitatea în mod legal, multe dintre ele au credite la bănci şi vrem ca afacerile lor să fie unele sustenabile, să aibă de unde să exploateze masa lemnoasă, iar pe de altă parte ne preocupă ca angajaţii acestor firme să nu-şi piardă locurile de muncă. I-am asigurat că în perioada următoare vom face tot ce ne stă în putere pentru a-şi susţine şi dezvolta aceste afaceri şi vom sprijini, prin acte normative, crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea economică a acestei zone”, a declarat, după întâlnirea de la Primăria Caransebeş, ministrul delegat Lucia Varga.

La rândul său, Mihai Onescu, preşedintele Sucursalei Vest a ASFOR, care include judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara, a catalogat reuniunea găzduită de Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei ca fiind una foarte importantă. „Am discutat probleme ridicate de agenţii economici din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, precum şi aspecte legate de viitorul pădurilor din România. Problemele noastre au vizat accesibilizarea fondului forestier şi preţul foarte ridicat pe care administratorii privaţi şi de stat îl practică la licitaţiile de masă lemnoasă pe picior, iar doamna ministru ne-a promis că se vor face demersuri pentru rezolvarea unora dintre aceste aspecte. A fost o întâlnire productivă, foarte bine-venită pentru noi ca Asociaţie, deoarece trăiam o permanentă teamă legată de schimbarea cadrului legislativ, neştiind ce se întâmplă cu investiţiile pe care le-am făcut, cu angajaţii care stau în spatele firmelor de exploatare, dar am plecat lămuriţi în privinţa multor aspecte, după această întâlnire”, a mai spus Mihai Onescu.

Programul vizitei ministrului delegat a mai cuprins o deplasare în Parcul Teiuş, unde, împreună cu primarul Marcel Vela, Lucia Varga a plantat un platan. „Îi mulţumesc doamnei ministru Varga pentru că este la Caransebeş, în Teiuş, pentru faptul că a plantat un platan, după ce acum cinci ani, pe când era secretar de stat la Ministerul Mediului, doamna Lucia Varga, împreună cu copiii din Caransebeş şi cu reprezentanţii administraţiei locale, a plantat câţiva tei, tot aici, în Teiuş. Toţi acei tei s-au prins şi sper că şi acest platan va dăinui mulţi ani de acum înainte, ca o amintire vie a celui care a încercat să schimbe istoria silviculturii din România, pentru că părerea mea este că acest Cod Silvic înseamnă o reformă substanţială şi istorică în tot ceea ce înseamnă silvicultura românească”, a afirmat primarul Marcel Vela.

Din Parcul Teiuş, Lucia Varga a efectuat o vizită la societatea „Massiv”, după care a plecat la Oţelu Roşu, unde s-a întâlnit cu femeile liberale.

Adrian CRÂNGANU

Sonia BERGER