Milioane de euro şi noi locuri de muncă pentru Caransebeş!


În plină criză,

Milioane de euro şi noi locuri de muncă pentru Caransebeş!

O nouă investiţie, de câteva milioane de euro, e pe cale să se materializeze în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Grupul de firme patronat de Georgică Cornu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din vestul ţării, va deschide un Centru comercial şi de alimentaţie publică în imediata apropiere a societăţii Hidroconstrucţia. Noua investiţie se va întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi. (S. Berger)

Georgică Cornu, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din această parte a ţării, s-a hotărât să-şi investească o parte din bani la Caransebeş. Astfel, Grupul de firme patronat de acesta urmează să deschidă un Centru comercial şi de alimentaţie publică la ieşirea din municipiu spre Oţelu Roşu, în imediata apropiere a societăţii Hidroconstrucţia. Investiţia se va întinde pe o suprafaţă de aproape 5.000 de metri pătraţi.

Conform proiectului, pe lângă spaţiul destinat activităţilor de comerţ, care va avea peste 2.500 de metri pătraţi, mai sunt prevăzuţi şi 700 mp de spaţii verzi, dar şi carosabil şi trotuare, în suprafaţă de aproape 2.000 mp, accesul spre Centrul comercial urmând să se facă printr-un sens giratoriu care va fi construit pe Strada Ardealului. Reprezentanţii municipalităţii ne-au informat că ridicarea halei va începe în a doua parte a acestui an şi va însemna, pe lângă investiţia propriu-zisă, locuri de muncă pentru caransebeşeni, dar şi venituri la bugetul local.

Să mai spunem că aceasta este cea de-a doua investiţie de anvergură pe care Grupul de firme din Timişoara patronat de Georgică Cornu o realizează în municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Prima, în valoare de două milioane de euro, a fost inaugurată în 2007, tot în domeniul activităţilor de comerţ şi alimentaţie publică, şi este un Centru comercial pe trei niveluri, amplasat în zona centrală a municipiului, lângă sediul BCR.

Sonia BERGER