Marius Isac este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin



În ședința ordinară de joi, 28 ianuarie, a Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost ales cel de al doilea vicepreședinte, ca urmare a vacantării funcției după decesul lui Dan Stan. Pe buletinele de vot au fost trecute numele lui Marius Isac, din partea grupului PNL, şi cel al Gabrielei Stuparu, propusă de PSD.
Cu 21 de voturi „pentru”, a fost ales consilierul liberal Marius Isac, deşi liberalii au doar 17 membri în acest for, fostul viceprimar al Caransebeşului făcând echipă cu celălalt vicepreşedinte, Ovidiu Rădoi.
Totodată, începând de joi, Consiliul Județean Caraș-Severin are patru noi membri din partea PNL, aceştia fiind Bogdan Miloș, Nicu Bratosin, Ioan Cojocariu şi Nicolae Șerban Vuia.
„Vreau să mulțumesc în primul rând domnului președinte al filialei PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, domnului președinte al Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, colegilor consilieri județeni și, nu în ultimul rând, domnului primar Ioan Popa pentru încrederea acordată în a ocupa această funcţie publică. Este o funcţie care mă onorează şi mă obligă în a face performanță alături de colegii din Consiliul Judeţean. Acum, la început de drum, vreau să vă asigur de toată colaborarea mea, experiența mea acumulată în timp și de tot sprijinul meu pentru fiecare dintre dumneavoastră. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați susținut, încurajat și felicitat, și vă rog să nu ezitați în a mă contacta pentru orice problemă. Dumnezeu să ne ajute să putem schimba lucrurile în bine!”, a scris Marius Isac pe pagina sa de Facebook. (B. Naum)