Get Adobe Flash player

Maria Tudor, moaţa care şi-a trait viaţa ca pe un cântec

Vizualizari: 1348

Ne risipim amintirile prin ţărâna timpului, contopindu-ne cu însuşi timpul pe care îl ducem ostentativ în desaga vieţii, opintindu-ne să răzbim pe acel urcuş al destinului. Cei trăitori la munte sunt predestinaţi, parcă, să fie mai aproape de Dumnezeu, dar şi mai ocrotiţi de verdele veşnic al locului. Cea despre care încerc să îmi găsesc gânduri frumoase pentru a aduce vorbire despre o viaţă începută în verdele Ţării de Piatră a Apusenilor, în micul orăşel Brad, petrecută apoi în cântec, adevăr şi credinţă, Maria Tudor, şi-a trăit viaţa în cântec, un cântec al trăirilor ei, o adevărată comoară de suflet a moaţei pe care o întruchipa prin făptură, glas, vorbă şi strai.

Numele ei, Maria, de care era tare mândră, rămâne imortalizat în şiragul de perle al folclorului românesc, într-un cântec pe care ea îl cânta cu atâta bucurie şi mândrie – „Mi-a dat numele Maria”. De asemenea, locurile ei dragi şi le cânta cu atâta patos, dând strălucire şi identitate cântecului moţesc, prin neasemuitele ţarini, cântate în stil pur al locurilor umbrite de verdele veşnic al falnicilor brazi ai Apusenilor. Nimeni, dar nimeni nu va mai cânta cu atâta putere şi dăruire ţarinile moţilor ei. Cu siguranţă, acolo, în ceruri, îl va seconda pe marele Felician Fărcaşu, pe care Maria l-a divinizat şi l-a preţuit. În ţinutul Bradului, încă mai răsună glasul taragotului lui Pera Bulz, despre care Maria spunea cu mândrie: „Pera e de-al meu de-acasă, şi, când îl ascult, parcă aud glasul părinţilor mei”. Maria şi-a urmat firul destinului, urcând de tânără pe scena Casei de cultură din Brad, fiind solista Ansamblului „Doina Crişului”, iar cântecul a dus-o pe marile scene ale ţării, unde, la Caransebeş, şi-a cunoscut jumătatea, tot pe scenă, şi el slujitor al cântecului, cu care a trăit o viaţă în cântec. Soţul, bănăţean fiind, devine şi ea solistă angajată a Ansamblului „Doina Banatului” din Caransebeş, dar Maria, cântând aici, în inima Banatului, doar cântecul ei moţesc, dintr-o „încăpăţânare” uşor înţeleasă, chiar dacă glasul o ajuta să cânte orice altă zonă a ţării, a rămas moaţă prin sorgintea ei.

Maria a trăit o viaţă în pusta Banatului, la Timişoara, cântând la vestitele şi selectele restaurante ale marelui oraş, unde era iubită şi respectată de marele public, şi, fiind o femeie foarte frumoasă, în ochii ei s-a adunat, parcă, tot albastrul de deasupra Ţării Moţilor. Avea un glas lin, frumos timbrat, ca un dangăt  de clopot care răzbate pe deasupra munţilor, o chemare la ascultare şi contemplare. Maria iubea oamenii, iubea viaţa, având prieteni de suflet, cărora le destăinuia stările sufletului ei, bucuriile mai ales, şi extrem de rar durerile interioare, pe care şi le îneca în cântec. Era foarte apropiată sufleteşte de prietena ei Olivia Cotocea Cotuna, de Lia Lungu, Sonia Vlaicovici, Rodica Dima. Maria a trăit o viaţă discretă, modestă, dar demnă de o moaţă care are bărbăţia şi tăria cremenei din Ţara de Piatră. Am cunoscut-o pe Maria Tudor înainte de a o cunoaşte, ascultându-i cântecul inegalabil, copil fiind, fredonând prin casă „Când vii bade de la Deva”, unul din şlagărele Mariei, căruia i-a dat viaţă şi strălucire.

A plecat spre ceruri discret, la începutul acestei primăveri, acoperindu-şi calea spre marea trecere cu flori primăvăratice, lăsându-ne celor care am iubit-o un gol imens în suflet, lacrimi şi aduceri aminte. A plecat Maria Tudor împăcată cu destinul şi lumea ei, pentru că a trăit viaţa ca un cântec…

Radu POTORAN 

Traducere
Ultimele articole