Jupa şi-a făcut temele pentru ora cu Felix Borcean


Conform obiceiului pe care şi l-a făcut de câteva luni încoace, acela de a merge în vizită în cartierele municipiului, pentru a vedea la faţa locului problemele cu care se confruntă cetăţenii şi a putea găsi, împreună cu aceştia, căi de rezolvare, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a fost prezent luni, 29 mai, în satul aparţinător Jupa. Aici, într-una dintre sălile Căminului cultural, edilul, care a venit însoţit de şeful SPIR, Ion Gheorghe Ştefan, şi de directorul SC Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu, a dialogat, preţ de mai bine de o oră, cu cetăţenii, veniţi în număr de câteva zeci, aceştia pregătindu-se temeinic de întâlnirea cu primarul şi înmânându-i acestuia o listă cu nu mai puţin de 17 puncte identificate de ei ca având nevoie de rezolvare urgentă, cărora, pe parcursul discuţiilor, li s-au mai adăugat câteva, toate extrem de importante pentru locuitorii acestui cartier.

Iniţial – a spus Felix Borcean –, întâlnirea avea ca principal scop stabilirea oportunităţii introducerii gazului metan în Jupa, însă în acest sens nu s-a luat o hotărâre definitivă, primarul municipiului afirmând că este un proiect fezabil, chiar dacă în prima fază el a fost gândit doar pentru Valea Cenchii, Zona Gării şi Şesu Roşu. Edilul a spus că doreşte să intre în posesia mai multor date tehnice legate de sursele de alimentare cu gaz pentru această comunitate, pentru a vedea dacă acest proiect se poate realiza prin alte variante decât cea propusă iniţial.

Felix Borcean a mai declarat că, din calculele pe care le-a făcut împreună cu Departamentul economic al Primăriei, se va face un împrumut de 7,5 milioane de lei, pentru ca administraţia să poată realiza unele proiecte pe care şi le-a propus, unul dintre acestea fiind chiar introducerea şi dezvoltarea reţelei de gaz metan în cartierele care nu beneficiază de această utilitate. „Evident, costurile pentru această investiţie le vom suporta noi, urmând ca furnizorul să devină proprietar pe această reţea şi să ducă la bun sfârşit proiectul pe care noi l-am propus”, a spus edilul.

Primarul a adăugat că, în urma întâlnirii, a identificat câteva probleme mai serioase, cum ar fi aceea a lipsei gazului metan, dar i-au mai fost semnalate probleme legate de asfaltări, de rigole, podeţe, de accesul pe proprietăţi, de canalizare, de absenţa fibrei optice pentru televiziunea prin cablu şi internet, un lucru care nu ţine neapărat de Primărie, dar va încerca să dea o mână de ajutor, de căderile de tensiune din reţeaua electrică, de iluminatul public, de gunoaiele aruncate pe câmp, de aprovizionarea cu lemne pentru iarnă, dar şi de Baza sportivă. Aceasta arată bine, dar dacă va fi lăsată de izbelişte, se va degrada, ea fiind deja invadată de buruieni. Cred că dacă ar exista o emulaţie sportivă în comunitate, ar fi o oarecare implicare şi din partea cetăţenilor, această bază nu ar arăta cum arată acum. Le-am promis celor prezenţi că vom interveni şi noi cu infrastructura care trebuie montată, cu porţile de handbal, cu fileul pentru tenis de câmp, şi poate că atunci şi din partea tinerilor din Jupa se va vedea o altă atitudine în privinţa mişcării sportive”, a spus Felix Borcean.

În ceea ce priveşte Căminul cultural – o problemă care a generat discuţii îndelungate –, edilul a spus că aşa cum a promis în urmă cu câteva luni, acest obiectiv este deja prins într-un plan de reabilitare energetică pe fonduri europene. „Este o problemă de timp până când vom putea accesa aceste sume, iar dacă nu vom reuşi, i-am asigurat pe localnici că vom efectua acest lucru cu bani de la bugetul local”, a adăugat primarul municipiului.

Cetăţenii prezenţi la întâlnirea cu primarul au cerut insistent ca pe raza localităţii Jupa, ca parte a municipiului Caransebeş, să fie arondat un poliţist local, tocmai în ideea în care atât Baza sportivă, cât şi Căminul cultural au fost deteriorate de unii localnici certaţi cu civismul. Felix Borcean le-a dat asigurări participanţilor la întrunirea de luni că va discuta cu cadrele responsabile din Poliţia Locală, pentru ca acestea să-şi configureze un program prin care şi acest cartier să beneficieze de serviciile instituţiei.

O altă problemă abordată în discuţiile dintre primar şi comunitatea din Jupa a fost cea legată de drumurile din cartier. I-am asigurat pe cei prezenţi că, în cel mai scurt timp, vom mai avea o întâlnire legată strict de acest aspect, la care vor participa persoane de specialitate, care se pricep în acest domeniu, respectiv cei care au efectuat lucrările de reabilitare a străzilor şi trotuarelor din Jupa”, a mai spus Felix Borcean.

Sonia BERGER