Marcel Vela deschide lista liberalilor cărăşeni pentru Senat



Sâmbătă, 10 octombrie, Biroul Politic Județean al PNL stabilit la Băile Herculane candidaţii filialei judeţene a acestei formaţiuni politice pentru alegerile parlamentare.
Ţinta liberalilor cărăşeni este de a obţine trei mandate întregi de parlamentari, unul de senator şi două de deputați, iar la redistribuire inclusiv un al treilea posibil deputat.
„În unanimitate a fost desemnat Ion Marcel Vela – preşedintele Filialei – pentru a candida pe prima poziţie pe lista de Senat. Totodată, la Camera Deputaților au fost votați Jaro Marşalic pentru a deschide lista, iar în urma unei competiţii strânse au fost desemnaţi Dumitru Rujan pe poziţia a doua şi Ion Chisăliță pe locul trei. Candidaţii votați în Biroul Județean au fost validați conform Statutului PNL în ședința Comitetului Director Judeţean al Filialei PNL Caraş-Severin, din care fac parte toți preşedinţii organizațiilor locale, care a avut loc în stațiunea Băile Herculane”, am fost informaţi de Departamentul Comunicare al PNL Caraş-Severin.
Completarea listelor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, inclusiv supleanții din partea PNL, se va face duminică de către echipa de management a campaniei electorale a Filialei PNL Caraș-Severin.
Bianca METEŞ