Mai mult verde la Caransebeș



Prima stradă din Caransebeş pe care au fost plantați săptămâna trecută 22 de arbori, respectiv 18 frasini globulari şi patru arțari globulari, este Avram Iancu, cea care duce spre Piața Gugulanilor.
Printr-o acțiune comună, angajații SC Transal Urbis şi cei ai Serviciului de Întreținere şi Reparații au igienizat și curățat la sfârşitul săptămânii trecute mai multe obiective din Parcul „General Ioan Dragalina” din Caransebeş. Aceştia au defrişat vegetaţia din unele zone, pentru a face loc noilor arbuști care vor fi plantați în parc. Pentru această operaţiune a fost utilizată și o autoutilitară cu nacelă, din care angajaţii celor două societăţi au curățat statuia Eroului de la Jiu.
Tot în ceea ce privește noul concept estetic al centrului municipiului, care, în viziunea administraţiei locale, înseamnă în primul rând mai mult verde, luni, în zona pietonală dintre Catedrala Episcopală şi Judecătorie, precum și în Parcul Dragalina, au fost plantaţi tei, arțari roșii, platani şi cireși ornamentali. (G. Luca)