Lucian Mic, Cetăţean de onoare al oraşului Bocşa


Luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paşti, Sala de şedinţe a Primăriei Bocşa a fost gazda unui moment cu înalte semnificaţii spirituale. În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a primarului oraşului de pe Valea Bârzavei, Eugen Cismăneanţu, a P.O. Petru Berbentia, Protopopul Reşiţei, a consilierilor locali, a unor primari ai localităţilor învecinate, a reprezentanţilor Bisericii şi a unor oameni de cultură, P.S.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, i-a fost înmânat titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Bocşa. Înainte de ceremonie, P.S.S. Lucian a participat la oficierea Utreniei, la Biserica „Sf. Nicolae” din Bocşa Română.

În cuvântul său, P.S.S. Lucian Mic a mulţumit tuturor celor care au vorbit despre activitatea sa şi care au luat hotărârea de a-i înmâna acest titlu care îl onorează. „Nu credeam că voi primi un titlu de Cetăţean de onoare al unui oraş din Banatul nostru drag chiar la Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. E un eveniment unic şi special pentru mine, deoarece nu am primit niciodată un asemenea titlu la cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, de aceea emoţiile mă copleşesc. Le mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase, dar prea mari, rostite despre viaţa şi activitatea mea. Doresc să ofer acest titlu Bisericii Ortodoxe Române, pe care vreau să o slujesc, cu timp şi fără timp, până la sfârşitul vieţii”.

Sonia BERGER