Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu – gazdă primitoare pentru elevi şi profesori din opt ţări străine


În săptămâna cuprinsă între 4 şi 9 noiembrie, la Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu s-a desfăşurat cea de-a patra întâlnire din cadrul proiectului de parteneriat multilateral Comenius intitulat „BEING YOUNG IN EUROPE”, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, proiect în care sunt implicate, alături de şcoala bănăţeană, alte opt unităţi de învăţământ din Norvegia, Germania, Portugalia, Italia, Grecia, Polonia, Lituania şi Turcia.

După vizitele anterioare din Germania – Leipzig (noiembrie 2011), Norvegia – Alesund (martie 2012) şi Grecia – Karditsa (mai 2012), de această dată a venit rândul Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu să fie gazdă pentru elevii şi profesorii şcolilor implicate în proiect, provocarea fiind cu atât mai mare pentru echipa românească, întrucât a fost pentru prima dată când Liceul Bănăţean primea vizita unei delegaţii atât de numeroase din străinătate, respectiv echipele tuturor celor nouă ţări participante. Astfel, pe durata vizitei în România, 34 de elevi şi 17 profesori au avut ocazia să ia contact cu o parte din cultura şi obiceiurile specifice Banatului Montan şi să cunoască ospitalitatea celor care le-au fost gazde în această perioadă.

Activităţile din cadrul acestei etape de proiect au debutat luni, 4 noiembrie, cu festivitatea de deschidere organizată în Sala „Astra” din cadrul Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu, unde membrii echipelor din străinătate au fost întîmpinaţi cu pâine şi sare de către gazde, cuvântul de bun-venit fiind adresat participanţilor de către directorul liceului, dna prof. Rozina Ghiorghioni şi de coordonatorul echipei de proiect din cadrul şcolii-gazdă, dna prof. Liliana Mihuţ. A urmat apoi o prezentare a Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu şi a evoluţiei sale de-a lungul timpului, de la statutul de Şcoală medie de 10 ani, dobândit la data înfiinţării sale, în anul 1953, la cel de Şcoală Europenă, obţinut în vara acestui an.

În cadrul activităţilor de cunoaştere a şcolii-gazdă, fost organizat un tur al liceului, fiecare echipă din străinătate fiind însoţită de câte doi elevi ai Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu, care au prezentat oaspeţilor sălile de curs, atelierele şcolare, sala de sport, Muzeul Etnografic „Credinţă, tradiţie şi veşnicie în Valea Bistrei”, Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu” şi Capela „Sfânta Treime” din incinta acestei unităţi de învăţământ. După turul şcolii, toate echipele s-au reunit în Sala „Astra” pentru a participa la un joc de inter-cunoaştere, în cadrul căruia fiecare elev a trebuit să aşeze pe un panou, unde era desenat un copac cu nouă ramuri, frunze de diferite culori, pe care erau scrise numele său, al ţării de provenienţă, al şcolii unde învaţă, ce profesie ar vrea să urmeze şi care este părerea sa despre ce înseamnă „să fii tânăr în Europa”. Apoi, grupuri formate din câte 5-6 elevi, provenind din şcoli diferite, însoţiţi de elevi români, au participat la câteva ore de curs susţinute de cadrele didactice ale Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu, copiii alegând să fie prezenţi la cursurile de engleză, germană, matematică, informatică, geografie şi sport.

Prima zi a întâlnirii s-a încheiat cu o vizită la Primăria oraşului Oţelu Roşu, unde echipele din toate ţările participante au fost primite de primarul în funcţie, Luca Mălăiescu. Reprezentantul autorităţii locale a urat bun venit membrilor echipelor şi a făcut o scurtă prezentare a oraşului, subliniind relaţiile bune dintre actuala administraţie şi conducerea liceului.

A doua zi a fost dedicată activităţilor legate de finalizarea versurilor, muzicii şi coregrafiei pentru imnul proiectului „BEING YOUNG IN EUROPE”, elevii participanţi fiind împărţiţi în două grupe, astfel încât, prin rotaţie, fiecare grupă să fie implicată în toate aceste activităţi. De asemenea, a fost realizat un mic dicţionar în 10 limbi, respectiv în engleză şi cele nouă limbi ale ţărilor implicate în proiect, în cuprinsul căruia au fost menţionate cuvinte şi expresii uzuale, precum şi câteva dintre exprimările specifice limbajului tinerilor. Merită subliniată aici contribuţia adusă la realizarea dicţionarului de profesorii Ion Cubin, Amalia Totoştean, Antonela Măcăneaţă şi Liliana Mihuţ, din cadrul Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu.

La sfârşitul programului, cadrele didactice din şcolile partenere au efectuat o scurtă vizită în Poiana Mărului, participanţii fiind impresionaţi de frumuseţea peisajului şi de calitatea aerului, aspectele pozitive eclipsând într-o mare măsură starea proastă a drumului judeţean ce face legătura între Zăvoi şi staţiunea de sub Vârful Nedeia şi Muntele Mic.

Ziua de miercuri a fost afectată cunoaşterii zonei, echipa Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu organizând o excursie pentru toţi participanţii la proiect, pe traseul Oţelu Roşu – Orăştie, unde au fost vizitate următoarele obiective turistice: ruinele Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa şi Muzeul de Arheologie de la Sarmizegetusa, Biserica medievală din Densuş, Castelul Corvinilor din Hunedoara şi Arsenal Park din Orăştie.

Joi, elevii implicaţi în proiect au participat la un joc de cunoştinţe generale denumit „Globingo”, realizat de dna Dora Morgado, din Portugalia. Întrebările adresate participanţilor la acest joc au fost selecţionate, de către echipa fiecărei ţări partenere, din diverse domenii, variantele de răspuns făcând trimitere la noţiuni foarte cunoscute din istoria, geografia şi cultura specifice fiecărei ţări. Au fost finalizate versurile pentru imnul proiectului, sub îndrumarea doamnelor profesor Tina Weber din Germania şi Charikleia Liakou din Grecia şi a fost înregistrată muzica imnului, sub îndrumarea doamnei profesor Clara Cordeiro din Portugalia. De asemenea, a fost pusă la punct coregrafia, sub îndrumarea doamnei profesor Petra Craia, de la şcoala-gazdă.

La sfârşitul activităţilor, elevii Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu, implicaţi în proiect, au prezentat partenerilor din străinătate un program artistic ce a cuprins un minirecital de muzică folk şi un spectacol de muzică şi dansuri populare. Îmbrăcaţi în costume populare specifice Văii Bistrei, cei 16 elevi români au cântat şi au jucat, sub îndrumarea doamnei profesor Adriana Dragomir, „ardeleana” şi „brâul”, prinzându-se la sfârşit într-o horă în care au intrat atât elevii, cât şi profesorii din ţările partenere. Cei 16 elevi care au prezentat străinilor o părticică din ethosul bănăţenilor de pe Valea Bistrei au fost: Diana Băilă, Anamaria Popescu, Dayana Buşu, Teodora Trifu, Casiana Mihuţ, Andra Raca, Cecilia Dumitrescu, Patricia Iuhasz, Andrei Jura, Cristian Văcărescu, Răzvan Bidilici, Cristian Pop, Raul Mâţu, Armand Mălăiescu, Bogdan Solomonesc şi Ionel Fona.

Pentru seara zilei de joi, gazdele au organizat o cina festivă şi o discotecă, pregătind invitaţilor şi o surpriză dulce, ce a constat în realizarea unui tort ornat cu denumirea proiectului „BEING YOUNG IN EUROPE” şi care a fost împărţit tuturor participanţilor.

Vineri a fost ziua despăţirii partenerilor implicaţi în proiect, de Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu, mulţi dintre elevii din străinătate luându-şi rămas bun cu lacrimi în ochi de la elevii care i-au găzduit în cursul acestor zile. Pentru echipele care au plecat în cursul după-amiezii, a fost organizată o vizită la Iulius Mall din Timişoara, în prima parte a acestei zile.

Merită subliniat faptul că, la sfârşitul fiecărei zile în care s-au desfăşurat activităţile proiectului, gazdele au organizat câte o sesiune de feedback, unde fiecare participant putea să-şi exprime nemulţumirile sau să menţioneze aspectele care i-au plăcut, iar acest lucru a făcut ca, pe baza numărului foarte mare de „bile albe” primite, comparativ cu „bilele negre” (singurele reproşuri au fost „prea multă mâncare” sau „prea multe activităţi”), să poată fi conturată imaginea unei săptămâni reuşite. Mai mult decât asta, după ce participanţii din străinătate au ajuns cu bine la casele lor, un număr mare dintre ei au postat pe reţelele de socializare comentarii laudative la adresa modului în care a fost organizată vizita din România.

În vederea respectării condiţiilor impuse prin Contractul pentru Proiecte multilaterale Comenius, în cadrul Programului „Învăţare pe tot Parcursul Vieţii”, menţionăm că responsabilitatea pentru conţinutul prezentului articol revine în exclusivitate autorului, iar Comisia Europeană şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi formării Profesionale nu sunt responsabile pentru modul de folosire a informaţiilor cuprinse în articol.

Firuţ MIHUŢ