Lauri pentru Caransebeş, la Bistriţa


La sfârşitul săptămânii trecute, la Bistriţa a avut loc tradiţionalul Cros „Gabriela Szabo”, competiţie la care au participat peste 1.000 de sportivi din toată ţara. Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş s-a deplasat la acest concurs cu mai multe atlete, Loredana Cimpoieru clasându-se cel mai bine, ea ocupând locul I la categoria Junioare III, în care s-a alergat pe distanţa de 4 kilometri. La Open, categorie care a reunit toate participantele la acest cros, indiferent de vârstă, Loredana a reuşit performanţa de a se clasa pe poziţia a VII-a.
La aceeaşi categorie de vârstă, caransebeşeanca Cristina Peia, aflată însă în primul an de juniorat, a ocupat poziţia a IV-a a clasamentului, iar la Open a venit a douăsprezecea. Sora ei, Larisa Peia, a alergat la categoria Copii, pe distanţa de 2 kilometri, ocupând locul VII. O altă sportivă din Caransebeş, legitimată însă la CSM Reşiţa, Liliana Danci, s-a clasat a doua la categoria Open. Ea va participa, după Sărbătorile Pascale, la Campionatul Balcanic de Maraton, care se va desfăşura în Serbia, la Belgrad.
Atletele de la CSŞ Caransebeş se pregătesc cu antrenorii Marian Enache, Iuliana Enache şi Cristian Dragomir, care în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.
Sorin ROGOZ