La Oţelu Roşu se sting penalităţile


În ediţia trecută a ziarului nostru scriam că Primăria oraşului Oţelu Roşu se confruntă în prezent cu o situaţie nu tocmai plăcută, ca urmare a datoriilor care îşi pun din plin amprenta pe activitatea administraţiei locale, motiv pentru care s-a găsit o soluţie de compromis în vederea plombării străzilor, operaţiune ce se face cu o firmă căreia îi vor fi stinse, astfel, o parte din creanţe. Din discuţiile purtate cu primarul Luca Mălăiescu, a reieşit că una dintre cauzele care au dus lucrurile în această situaţie este debitul mare pe care îl au de plătit administraţiei atât persoanele juridice, cât şi persoanele fizice din oraş. Înţelegându-le situaţia şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, edilul-şef a spus că a renunţat la aplicarea penalităţilor faţă de aceştia.

„Când am venit la Primărie am găsit debite de 1,2 milioane de lei (12 miliarde de lei vechi) la persoane juridice şi în jur de un milion la persoane fizice. În ceea ce priveşte persoanele juridice, doar 3 miliarde de lei vechi sunt eligibile, pentru că celelalte 9 sunt ale companiilor radiate sau aflate în insolvenţă. Pot să vă mai spun că, din cele două sume, mai mult de jumătate reprezintă penalităţi. Ca să venim în ajutorul cetăţenilor şi al societăţilor comerciale, am adoptat o Hotărâre de Consiliu Local prin care se consemnează faptul că, dacă îşi achită datoriile în perioada imediat următoare, îi scutim de penalităţi”, a declarat Luca Mălăiescu.

Datorită faptului că sumele datorate s-au micşorat substanţial, prima reacţie a locuitorilor oraşului a fost să înceapă să-şi plătească restanţele. Pentru administraţia locală, gestul lor este o adevărată gură de oxigen, în condiţiile în care a fost o perioadă în care nici măcar salariile nu au putut fi achitate, nu s-a putut cumpăra combustibilul pentru autovehicule, iar telefoanele au fost tăiate. Chiar şi aşa, însă, a mai spus Luca Mălăiescu, Primăria a achitat jumătate din datoria moştenită de la vechea administraţie a capitalei Văii Bistrei şi estimează că peste un an actuala conducere va reuşi să ajungă la zero cu datoriile.

Sonia BERGER