La mulţi ani, Achim Nica!


Anul 2010 a fost un an în care nana Achim a fost sărbătorit cu mare fast la cei 80 de ani. Nici ziua de 20 ianuarie 2011 nu a fost altfel, dar evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru mai restrâns. Au ţinut să fie la Obreja, la Achim Nica, primarul comunei, Petru Pop, cu încă trei consilieri, ing. Adam Băilă, Nicolae Gheorghevici, Traian Barbu, Nicolae Civig, Ştefan Isac, Titi Alexin, Ioan Stepanescu, familia fostului şef de Post, Ion Marinescu, Nelu Lăzăroni, Doru Bălăşoiu, familia lui Nana Achim, cuscrii şi verişorii lui. Prin intermediul telefonului, au fost prezenţi primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, comisar-şef Valentin Homescu, Nicolae Sabău (Maramureş), Valeria şi Traian Ilea (Cluj), prof. Aurel Micu (Timişoara), precum şi frizerul personal, Tibi Oghercin. Bucatelele bune puse pe masă, stropite cu ţuică de prună şi vin, au fost întreţinute (gustate) ascultând doinele sărbătoritului, dar şi ale mai tinerilor colegi de breaslă, cărora Achim Nica le-a fost mentor – Traian Barbu şi Ştefan Isac. Cu toţii i-au cântat ,,La mulţi ani”, cu urarea de a se reîntâlni în acelaşi cadru, în fiecare an, până Achim Nica va împlini 100 de ani. (S. Berger)