Curentul pentru ACH, luat în discuţie la Primărie



La sediul Primăriei municipiului Caransebeș a avut loc recent o întâlnire între primarul Felix Borcean, alături de reprezentanții administrației locale și județene, Ioan Dragomir, prefectul judeţului Caraş-Severin, şi Alin Crăciunescu, directorul companiei Rețele Electrice Banat, însoțit de reprezentanții structurii de distribuție a energiei electrice și de cei ai companiei Hidroconstrucția, însoțiți de administratorul special Niculai Bezerghianu, urmată de o vizită în teren.
Tema principală a discuției a fost alimentarea cu energie electrică a cartierului ACH din municipiu. Toate părțile implicate s-au pus de comun acord asupra următorilor pași care trebuie făcuți pentru ca acest cartier să nu rămână fără energie electrică. Demersurile vor fi făcute în perioada următoare, atât de societatea Hidroconstrucția, care va solicita celor de la Rețele Electrice Banat preluarea distribuției de energie electrică, cât şi de Primăria Caransebeș, care va solicita o extindere de rețea.
Între timp, Primăria va purta discuții cu Hidroconstrucția, dar și cu cetățenii din zonă, pentru a prelua în proprietate străzile unde se vor efectua lucrările pentru racordarea locuințelor la noua rețea electrică. (B. Naum)