La 60 de ani, Alunul din Copăcele e tot verde


Sâmbătă, 28 septembrie, la Căminul Cultural Copăcele a avut loc un spectacol dedicat aniversării a 60 de ani de activitate a corului ucrainean „Zelena Liscena” – „Alunul Verde”. Conform organizatorilor, unul dintre motivele care au stat la baza acestui eveniment îl reprezintă păstrarea tradiţiilor acestei etnii, iar corul „Alunul verde” s-a străduit, de-a lungul anilor, să răspândească toate aceste obiceiuri în rândul comunităţii ucrainene din judeţul Caraş-Severin.

„Activitatea culturală a Uniunii Ucrainenilor din România este pe primul plan. Prin aceste activităţi, urmărim să ne îmbogăţim cultura, să ne păstrăm limba, aşa cum am învăţat-o de la părinţii şi bunicii noştri”, a declarat Ştefan Buciuta, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România.

„E foarte important să ducem mai departe cântecul popular şi tradiţia etniei, iar acest cor şi-a făcut pe deplin datoria şi şi-o va face în continuare, atât prin cântecul popular, cât şi prin cântecul de autor al muzicii ucrainene”, a spus, la rândul său, Ivan Liber, dirijorul corului „Alunul Verde” şi preşedinte al Filialei Caraş-Severin a UUR.

Prof. univ. dr. Dumitru Jompan, prezent la sărbătoarea ucrainenilor alături de membrii Coralei „Mărgana” din Marga, ne-a spus: „Îl admir pe colegul meu, Ivan Liber, care face eforturi deosebite pentru a menţine flacăra acestei etnii aprinsă în pusta Banatului, în ciuda faptului că se apropie de frumoasa vârstă de 80 de ani”.

„Am venit azi la Copăcele să purtăm tradiţia străbunilor noştri. Acum sunt şi în calitate de şofer al celor trei formaţii, de căluşari, de cântece populare şi de cântece populare româneşti. În plus, ne mândrim şi cu noile costume populare ale copiilor, achiziţionate de către Primărie şi Consiliul Local Păltiniş”, a spus şi Ioan Popovici, primarul comunei Păltiniş şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Caraş-Severin.

Pe lângă corul sărbătorit, „Zelena Liscena”, pe scena Căminului Cultural Copăcele au mai evoluat încă 15 formaţii artistice, printre care, „Trio Hrini” din Remetea Mică, Formaţia de dansuri ucrainene din Ştiuca, judeţul Timiş, Grupul vocal „Barvinoc” şi formaţia de dansuri din Cornuţel-Banat, Corul mixt „Vocile Ronei” din Maramureş, Grupul vocal „Rusceanca” din Ruscova, Maramureş, Corala „Mărgana” din Marga, Corul „Cervona Kalena” din Caransebeş, Ansamblul „Colomeica” din Siret, Suceava, precum şi Corul „Glasul Ucrainenilor”.

Bianca METEŞ