Klaus Iohannis se pregăteşte să câştige alegerile


La mijlocul săptămânii trecute, candidatul Alianţei Creştin Liberale la preşedinţia României, Klaus Iohannis, s-a aflat într-o vizită la Reşiţa, unde s-a întâlnit cu membrii şi simpatizanţii acestei formaţiuni politice. În prealabil, oaspetele a susţinut o conferinţă de presă la care au mai luat parte vicepreşedinţii Partidului Naţional Liberal, Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde, precum şi preşedintele PDL Caraş-Severin, Valeria Schelean.

Argumentele în favoarea mea sunt destul de simple şi de clare: în politică, sau în orice alt domeniu, se promovează oamenii care au dovedit că au făcut ceva în poziţia în care sunt. Cele mai puternice agrumente pentru mine sunt politica şi administraţia pe care le-am făcut până acum. Cartea mea de vizită este Sibiul – un succes evident, cunoscut şi recunoscut. Pe de altă parte, viziunea mea cred că mă recomandă – una pentru zece ani de guvernare de dreapta, cu rezultate care sunt dorite. Este un avantaj, şi am de gând să-l folosesc, faptul că reprezint, de fapt, două partide. Modul în care fac şi am făcut politică şi felul meu mai sec, mai simplu, orientat spre soluţii şi nu pe spectacol, cred că sunt avantaje evidente în competiţie, şi cetăţenii vor şti ce să facă la alegeri. Lucrez la ultimele detalii din proiectul meu de preşedinte, pe care îl voi prezenta în preajma lansării, care va avea loc, cel mai probabil, în data de 27 septembrie. Eu acum mă pregătesc să câştig alegerile şi, dacă vreţi, să fac o declamaţie, eu voi fi preşedintele României!“, a spus Klaus Iohannis.

În privinţa continuării marilor proiecte ale PNL, Klaus Iohannis a declarat că are în vedere modernizarea Constituţiei, repunerea pe tapet a problemelor privind regionalizarea, precum şi Educaţia, Sănătatea, sistemul de pensii şi poziţionarea economiei pentru inducerea unei dezvoltări sustenabile.

În privinţa migraţiei politice din ultimele zile, Iohannis a fost ferm: „Nici nu cred că este cazul să spun că Ordonanţa 55 este foarte discutabilă. După părerea specialiştilor noştri în Drept, este neconstituţională din cel puţin trei motive, iar primarii care se folosesc de prevederile acestei Ordonanţe riscă, în cel mai scurt timp după ce ea va fi anulată de Curtea Constituţională, să se găsească în situaţia de a fi demişi”.

La întâlnirea găzduită de Casa de Cultură din Reşiţa au luat parte oaspeţi din toată Regiunea Vest – primarul Timişoarei, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, parlamentarii de Timiş Alin Popoviciu şi Cristian Buşoi, precum şi Marcel Vela, Valeria Schelean, Sorin Frunzăverde, dar şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova, parlamentarul Valentin Rusu, primari din oraşele şi comunele judeţului.

Anul 2014 este anul schimbării, al înfiinţării marelui partid de dreapta, iar acesta este doar începutul. Vrem şi vom câştiga alegerile din noiembrie. Noi vrem să guvernăm România pentru un ciclu de zece ani, ca după această perioadă ţara să devină prosperă şi puternică. Cu locuri de muncă pentru toţi românii, cu venituri decente şi fără mâini întinse după ajutoarele de Stat. O Românie puternică, una care să discute de la egal la egal cu toate celelalte ţări ale Europei. O Românie care să fie auzită, ascultată şi respectată. Cu alte cuvinte, îmi doresc occidentalizarea României“, le-a spus Klaus Iohannis celor prezenţi în sală.

Sonia BERGER