Jurnaliștii din Banatul Montan, la 100 de ani de presă profesionistă în România



Miercuri, 9 octombrie, la Reşiţa, membrii Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Caraş-Severin, care începând cu anul 2018 poartă denumirea unui mare jurnalist, Ştefan Naciu, s-au întâlnit cu preşedintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, reuniune la care ziarul „7 Zile” din Caransebeş a fost reprezentat de redactorul-şef Adrian Crânganu şi jurnaliştii Ana-Cristina Popescu şi Ion Turnea, din municipiu mai participând şi Emeric Szekely.
Tema întâlnirii a fost „Ziaristul – Promotor al Marii Uniri. Sărbătorirea a 100 de ani de jurnalism profesionist în România!“, fapt pentru care fiecare dintre cei peste 40 de participanţi a primit câte un ecuson. Totodată, jurnaliștii prezenți au primit și o mapă cu publicații care reflectă rolul important pe care l-a avut presa de-a lungul timpului. Noul număr al revistei UZPR, ce se regăsea în mapa fiecărui membru al filialei prezent la întâlnire, a îmbrățișat sloganul „Împreună scriem istoria clipei!, 1919 – 2019” și a adus în paginile ei informații despre istoricul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, amintind atât membrii fondatori, cât și personalitățile marcante ale presei românești. Nu a lipsit din paginile revistei nici „Imnul Jurnalistului“, pe versuri de Miron Manega, ce arată că presa este cea care a scris istoria de-a lungul vremurilor: „Tu ești mărturia/ Clipei – veșnicia,/ Istoria/ Te trage după ea,/ Ia-ți zălog doar conștiința ta,/ Jurnalistule“.
Preşedintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, a prezentat jurnaliștilor din Banatul Montan principalele obiective ale asociației profesioniste de creație publicistică a ziariștilor din România în anul Centenarului 1919-2019, îndemnându-i, printre altele, să acceseze proiecte cu finanțare europeană ca ajutor în desfășurarea activității publicistice.
Jurnalistul, scriitorul, criticul literar și editorul Gheorghe Jurma, redactor-şef al ziarului „Timpul” între 1990 şi 1993, director al Editurii „Timpul”, redenumită Tim, din 2004, a vorbit celor prezenți despre jurnalism, jurnalişti şi profesionişti, afirmând că „în momentul de față există o ofensivă a jurnaliștilor din Caraș-Severin“, prezentând și recomandând un volum de reportaje despre Anina al scriitorului și jurnalistului Nicolae Sârbu, „La o vânătoare de dinozauri“, carte apărută la Editura Tim, dar și un volum de beletristică, un roman, al scriitorului și jurnalistului Victor Nafiru, „ce atacă unele probleme ale trecutului și prezentului“, menționând totodată și pe unii jurnaliști care au publicat cărți, pășind de la presa scrisă spre creația literară, spre carte, cu profesionalism, printre aceştia numărându-se Adrian Crânganu, Daniel Botgros, Titus Crisciu, Jenică Munteanu, Nicolae Irimia sau Nicolae Pătruţ.
Despre un manuscris al Dorinei Sgaverdia, dar și despre unele volume publicate ale jurnalistei și scriitoarei – „Jocuri în imperiul de cenușă“, ce însumează comentariile politice, dar și culturale de la Radio România Reșița, câteva interviuri, „Sub povara vorbelor“ – a vorbit același mare jurnalist și scriitor Gheorghe Jurma. Preşedintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, i-a înmânat Dorinei Sgaverdia „Distincția Credință și Loialitate“ pentru abnegația, dăruirea, talentul și priceperea puse în slujba jurnalismului, în întreaga carieră.
Întâlnirea a avut ca scop principal discuții pe tema jurnalismului, importanței presei în folosul comunității, pasul de la presa scrisă la creația literară, la carte, după cum marii scriitori au fost înainte de toate și jurnaliști, așa cum a mai spus preşedintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan. „Cititorii, publicul în general, trebuie să înţeleagă că suntem o breaslă foarte importantă, alcătuită din oameni valoroşi, din tot timpul, pentru că dacă ne uităm la marii scriitori români, cu toţii au fost mai întâi jurnalişti, iar din rândul lor au fost şi prim-miniştri, şi miniştri şi ambasadori, iar acest lucru ne dă încredere în viitor“, a conchis preşedintele UZPR.
Ana-Cristina POPESCU