Jos cu cablurile fără etichetă!


În primăvara acestui an, administraţia caransebeşeană a dat deţinătorilor de reţele supraterane termen până la data de 31 mai pentru a-şi eticheta cablurile din zona centrală şi de pe strada Nicolae Bălcescu, în caz contrar, orice cablu neetichetat urmând a fi demontat de Primărie, pe cheltuiala deţinătorului de reţea. Asta cu toate că municipalitatea atenţionase încă de anul trecut agenţii economici respectivi să inventarieze şi să demonteze cablurile dezafectate, care dau un aspect inestetic zonei centrale, un singur operator dintre cei cinci aflaţi în această situaţie conformându-se atunci.

Cum însă se pare că şi de această dată cei în cauză au ignorat avertismentele Primăriei municipiului, aleşii locali caransebeşeni au hotărât, în şedinţa din 27 august, un nou termen pentru această operaţiune, respectiv data de 1 ianuarie 2014. Deţinătorii de reţele care nu se vor conforma acestui termen vor fi nevoiți ca până la 1 iulie anul viitor să le îngroape, în caz contrar municipalitatea urmând să aplice amenzi consistente pentru fiecare stâlp pe care sunt cabluri neetichetate sau neîngropate.

„Am luat această hotărâre după ce am constatat că aceste companii sunt foarte reticente, unele fiind chiar agresive”, a declarat primarul municipiului Caransebeş,  Marcel Vela. (S. Berger)