Joi, la Caransebeş a plouat. Cu goluri…


Viitorul 1913 Caransebeş – Foresta Armeniş 11-2 (4-2)

Joi, 24 mai, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş s-a disputat meciul restant dintre Viitorul Caransebeş şi Foresta Armeniş, contând pentru etapa cu numărul 19 a Ligii a IV-a. Până ca scorul să fie deschis, gazdele au avut două ocazii de a înscrie, una în minutul 5, când Neagu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, obţinută tot de el, portarul Ruicu reţinând în doi timpi, iar a doua în minutul 7, când centrarea de pe stânga a lui Avramovici a fost reluată cu capul, de la 10 metri, de Imbre, însă goal-keeper-ul oaspeţilor a fost din nou la post şi a reţinut.

Surprinzător, cei care au marcat primii au fost cei de la Armeniş, în minutul 12, când I. Dragomir a scăpat pe dreapta şi a şutat năprasnic de la 16 metri, balonul a muşcat bara transversală şi a căzut în faţa liniei porţii, de unde Stepanescu-Adamescu a trimis-o cu latul, în dreapta lui Socaci, care nu a mai putut interveni.

Egalarea a venit în minutul 16, în urma unei faze făcute de Negrei pe aripa stângă, centrarea acestuia derutând apărarea oaspeţilor, iar Imbre a şutat plasat, de la 14 metri, în stânga lui Ruicu.

Gazdele şi-au mărit avantajul trei minute mai târziu, atunci când Neagu a şutat puternic pe jos, din unghi, de la 18 metri, Ruicu a respins în faţă, iar Nicoară, pe fază, a trimis cu latul, de la 6 metri, în poarta goală.

În minutul 21, Gulea a pierdut un balon la 25 de metri, Vela a profitat de ocazie, a avansat şi a şutat sec de la 14 metri, aducând egalarea pe tabela de marcaj.

Gugulanii au trecut din nou în avantaj în minutul 28, atunci când Negrei a centrat de pe stânga, iar Nicola, aflat la 8 metri, a reluat spectaculos în poarta oaspeţilor.

Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 41, după un corner bătut de pe partea stângă de Neagu, Negrei reluând imparabil în plasă, cu capul, de la colţul scurt.

Repriza a doua a fost la cheremul băieţilor antrenaţi de Ion Bica, cel care în această partidă a purtat tricoul cu numărul 14, bifând toate cele 90 de minute de joc. Astfel, gugulanii au înscris nu mai puţin de 7 goluri, prin Neagu, de trei ori, în minutele 65, 78 (penalty) şi 83, Avramovici, de două ori, în minutele 51 şi 75, şi câte o dată prin Imbre, în minutul 67, şi Nicola, în minutul 82.

Viitorul Caransebeş: D. Socaci, Al. Nicola, Gh. Valuşescu, A. Neagu, O. Bălan, N. Imbre, C. Nicoară, Al. Avramovici, B. Gulea, I. Bica, G. Negrei, rezervă: C. Birăescu. Antrenor, Ion Bica.

Foresta Armeniş: K. Ruicu, M. Hurduzeu, I. Vela, I. Dragomir, C. Ungur, I. Brumar, A. Oprea, I. Dragomir, P. Grozăvescu, I. Brumar, I. Stepanescu-Adamescu; rezerve: F. Dragomir, I. Dragomir, I. Hurduzeu, M. Dragomir. Antrenor, Daniel Brumar.

A arbitrat la centru Cristian Chitucea (Reşiţa), asistat la cele două linii de Roberto Svatsinka (Reşiţa) şi Octavian Cicu (Caransebeş).

Observator: Marius Popescu (Reşiţa).

Sorin ROGOZ