Jandarmii dau raportul pe 2018


În cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Prefectural, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gl. bg. Vasile Zorzor” Caraş-Severin au prezentat o informare privind modul de executare a misiunilor de către efectivele instituţiei, în anul 2018.

În scopul îndeplinirii misiunilor pe linie de menţinere a ordinii publice, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean a vizat realizarea unei prezenţe active a efectivelor în mediile şi locurile cu potenţial criminogen ridicat, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură infracţională şi contravenţională prin organizarea şi coordonarea a 2.940 de misiuni de menţinere a ordinii publice, fiind folosit un efectiv de 8.502 jandarmi, dintre care 548 de misiuni de menţinere a ordinii publice au fost executate în zona a şase instituţii de învăţământ din Reşiţa, Caransebeş şi Oraviţa, folosindu-se un efectiv de 1.471 de jandarmi.

Cu ocazia executării misiunilor de menţinere a ordinii publice, au fost constatate un număr total de 178 de infracţiuni, din care 55 în comun cu poliţia şi 123 de către efectivele de jandarmi, documentele fiind predate organelor de cercetare penală, respectiv poliţie, în vederea continuării cercetărilor, fiind vorba de 1.200 de contravenţii, în valoare de 237.500 de lei.

În perioada analizată, efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin au executat 56 de acţiuni punctuale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului prostituţiei şi al cerşetoriei, al comercializării ilegale de bunuri materiale şi produse accizabile, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de tăiere ilegală a materialului lemnos şi transportul acestuia, a pescuitului ilegal, precum şi a prevenirii şi combaterii comercializării produselor pirotehnice interzise, folosindu-se un efectiv de 257 de jandarmi. Cu ocazia executării acestor acţiuni punctuale, au fost constatate un număr de 28 de infracţiuni, documentele fiind predate organelor de cercetare penală – poliţie, în vederea continuării cercetărilor, respectiv 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.400 de lei, fiind ridicate în vederea confiscării un număr de 55.220 ţigarete (2.761 de pachete ţigări), 7,5 kg de tutun de fumat şi 15 sticle de alcool de contrabandă, precum şi 48.685 de articole pirotehnice deţinute ilegal.

De asemenea, în cursul anului trecut, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a executat 243 de acţiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine la manifestaţiile ce s-au desfăşurat în aria de competenţă (152 de manifestaţii cultural-artistice, 37 religioase şi 51 sportive, trei vizite oficiale şi două acţiuni de protest), în care au fost angrenaţi 887 de jandarmi. Dintre aceste acţiuni de asigurare a ordinii publice, 164 s-au desfăşurat în mediul urban şi 79 în mediul rural.

Cu ocazia executării acţiunilor de asigurare a ordinii publice, au fost aplicate un număr de 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.350 de lei.

De asemenea, efective din cadrul I.J.J. Caraş-Severin au asigurat măsuri specifice la domiciliul unui agent de poliţie din cadrul Biroului Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere al S.T.P.F. Caraş-Severin, în scopul prevenirii producerii unor fapte ce ar putea pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile acestuia, fiind angrenaţi zilnic patru jandarmi, rezultând un număr de 254 de misiuni, cu 1.016 jandarmi.

În anul 2018, se mai arată în informare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a desfăşurat un număr de 486 de misiuni cu alte instituţii ale statului în baza planurilor sau a protocoalelor de cooperare/colaborare, precum şi pentru punerea în aplicare a Planului de Măsuri în cazul apariţiei la frontiera de stat a României a unui aflux de imigranţi”, pentru combaterea migraţiei ilegale la frontiera de sud-vest a României, folosindu-se pentru acestea un număr de 1.748 de jandarmi. Cu ocazia executării acestor acţiuni în comun, au fost constatate două infracţiuni şi au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.600 de lei.

În perioada analizată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a primit spre executare un număr de 503 mandate de aducere, din care 259 s-au materializat prin prezentarea persoanelor indicate, iar prin neprezentarea persoanelor indicate un număr de 244 mandate, folosindu-se un efectiv total de 1.011 jandarmi, pe raza a 43 de localităţi. Nu au fost semnalate abateri judiciare cu privire la modalitatea de executare a mandatelor de aducere emise de organele abilitate conform legislaţiei în vigoare.

În anul 2018 nu au existat situaţii de restabilire a ordinii publice pe raza de competenţă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, ceea ce denotă că măsurile adoptate de către efectivele din cadrul I.J.J. Caraş-Severin în dispozitivele de asigurare a ordinii publice pe timpul desfăşurării manifestărilor publice din raza de competenţă au fost eficiente şi au condus la descurajarea acţiunilor de tulburare şi încălcare a ordinii de drept din partea elementelor perturbatoare, se mai arată în informare.

Mădălina DOMAN