Istoria fotbalului caransebeşean


Cu puţin timp în urmă, am aflat că prof. Octavian Voicău, un om care a trăit toată viaţa în lumea fotbalului şi pentru fotbal, a scris o carte cu istoria acestui îndrăgit sport, la Caransebeş, o lucrare de mari dimensiuni, în 411 pagini, la care a muncit timp de nu mai puţin de 7 ani. Fiind interesaţi să publicăm în paginile săptămânalului nostru fragmente din acest volum, pe care autorul intenţionează să-l editeze, am luat legătura cu cel prin „mâinile” căruia au trecut o mulţime de generaţii de fotbalişti. Cu multă amabilitate, prof. Octavian Voicău ne-a pus la dispoziţie întreg manuscrisul, din care noi, în limita spaţiului tipografic disponibil, vom publica unele capitole, cartea fiind deopotrivă interesantă şi utilă, ea conţinând informaţii pe care autorul le-a adunat cu multă trudă şi migală, din documente de arhivă, din ziare, sau, pur şi simplu, stând de vorbă cu cei care le deţineau. În ediţia din această săptămână, publicăm primul episod, cu speranţa că demersul nostru jurnalistic va găsi ecou în inimile iubitorilor fotbalului din Caransebeş. (Redacţia)

Nu putem spune cu certitudine când a avut loc primul meci de fotbal în Caransebeş, deoarece în viitor pot să apară şi alte surprize de prin documentele arhivelor caransebeşene sau ale altor oraşe. Până în momentul de faţă, putem afirma prin documente că primul joc de fotbal s-a desfăşurat cu ocazia Adunării generale anuale a Societăţii pentru Fond de Teatru Român, a Adunării generale a Reuniunii Învăţătorilor Români din Dieceza Caransebeşului, ocazie cu care s-au desfăşurat activităţi cultural-artistice şi sportive în luna noiembrie 1913, când a avut loc un meci de fotbal între Clubul sportiv al studenţilor universitari români care studiau la Budapesta şi tinerii membri ai Clubului atletic maghiar din Caransebeş. Scorul a fost 6-1 pentru studenţii români care studiau la Budapesta, ştire apărută în Foaia Diecezană, an XXVIII, nr. 45, din 10/23 noiembrie 1913, p. 4, şi ibidem, nr. 49, din 8/12 decembrie 1913, p. 5.

În anul 1885 se înfiinţează Clubul vânătorilor, considerat cel mai vechi din Caransebeş.

În anul 1900 apare în Caransebeş „Reuniunea de sport şi biciclu” – ciclism (Foaia Diecezană, an XV, nr. 4, din 23 ianuarie 1900).

Între 1903-1907, în Caransebeş îşi desfăşoară activitatea Asociaţia de gimnastică şi scrimă (Arhivele Naţionale Caraş-Severin, fond Primăria oraşului Caransebeş, dosar 181/1903-1907).

În anii 1911-1912 se înfiinţează Reuniunea sportivă a pescarilor din Caransebeş, precum şi Societatea de vilegiatură din Teiuş (ibidem, dosar 18/1911-1912, ibidem, dosar 110/1911).

Din unele articole şi fotografii rezultă că înainte de 1918, în Caransebeş nu s-a jucat fotbal între cluburi cu echipe organizate şi profilate pe ramura fotbal. Prima dată, fotbalul s-a jucat în şcoli, elevii fiind îndrumaţi spre a practica acest joc de către profesorii care predau educaţia fizică. Ajungând la vârsta de 14-16 ani, aceştia au format echipe în cadrul liceelor, apoi au început să se formeze şi cluburile sportive. După anii 1920, era o tradiţie ca echipele liceelor să joace fotbal între ele. Cel care a organizat şi îndrumat elevii Liceului Traian Doda din Caransebeş în vederea practicării jocului de fotbal a fost profesorul Octavian Sabran.

Conform relatărilor unor foşti elevi din acea perioadă, primul joc de fotbal între licee a fost cel dintre Liceul Traian Doda şi Liceul Pedagogic Caransebeş, după care s-au organizat jocuri amicale şi cu unităţi de învăţământ din alte oraşe, cum au fost între Liceele „Traian Doda” şi „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, „Traian Doda” şi Liceul General Dragalina (L.G.D.) din Oraviţa, precum şi cu cel din Turnu-Severin etc.

Jocul dintre Liceul Traian Doda Caransebeş şi Liceul General Dragalina Oraviţa, din anul 1923, s-a terminat cu scorul de 2-2. În fotografie, tricouri cu dungi orizontale în picioare, al treilea de la stânga la dreapta, este tatăl meu, Petru Voicău, pe atunci la vârsta de 15 ani, iar în spatele elevilor este profesorul Octavian Sabran. Fotografia a fost făcută în zona căreia, în acea vreme, i se spunea „La Şporn”, unde se făcea sport, pe locul actualului stadion CFR, care era împrejmuit cu gard! Toată suprafaţa era a Primăriei – motel, stadion CFR, restaurantul Gugulanul, până la Timiş. Tatăl meu a spus că terenul de fotbal a fost amenajat cu boii Primăriei (arat, grăpat, nivelat).

Fotografia din anul 1927 este realizată atunci când au fost reparate barele porţii de fotbal – tatăl meu aflându-se sus, în partea stângă a porţii –, la sfârşitul lunii iunie, în vacanţă, la terminarea Liceului Traian Doda.

Jocul dintre echipele Liceului Traian Doda din Caransebeş şi Liceul Coriolan Brediceanu din Lugoj, terminat cu scorul de 3-0 în favoarea gugulanilor, este relatat în cronica sportivă din ziarul „Viitorul Graniţei”, din 1925, de profesor doctor Dimitrie Cioloca, de la Academia Teologică Caransebeş.

Din relatările tatălui meu, ştiu că, în acea vreme, la Caransebeş au fost mai multe echipe de fotbal pe la care el a şi jucat: FRĂŢIA, UNIREA TRICOLOR, MUNDUS, GRĂNICERUL, ÎNAINTE etc. Cluburile sportive înfiinţate în Caransebeş nu activau în competiţii organizate, în primul rând datorită faptului că nu puteau face faţă din punct de vedere financiar, nu existau societăţi puternice precum în alte oraşe din jur (Ferdinand Oţelu Roşu), iar în marea lor majoritate, jocurile erau întâlniri amicale, atât cu echipe locale, cât şi din alte oraşe, în special din Timişoara, unde activau mai multe echipe, în diferite categorii organizate.

Dintr-o relatare a preotului Traian Dobromirescu, care a fost coleg cu tatăl meu la Academia Teologică din Caransebeş, către prof. Emil Marele, mai târziu povestindu-mi şi mie, precum şi altora – Petru Mihăilescu, stadion Caromet – se ştie o întâmplare mai neobişnuită. Astfel, la jocul amical din 1933, cu echipa Ripensia Timişoara, de mai multe ori campioană a ţării în acei ani, tatăl meu, Petru Voicău, fiind student la Teologie, nu avea voie să joace fotbal, dar, fiind selecţionat în echipa oraşului, în faţa Episcopiei s-au adunat mai multe zeci de iubitori ai fotbalului din oraş, cerând să discute cu PS Episcopul Iosif Bădescu, pentru a-i da voie studentului Petru Voicău să joace în echipă împotriva Ripensiei. Episcopul a fost de acord, cu condiţia să dea gol, lucru ce s-a şi întâmplat, caransebeşenii câştigând meciul cu scorul de 2-1. Primar în acea perioadă era Andrei, ginerele cunoscutului primar Constantin Burdea. (Va urma)

Prof. Octavian VOICĂU