Istoria fotbalului caransebeşean (V)


Continuăm să publicăm pasaje din presa vremii.
Ziarul „Viitorul Graniţei”, nr. 19, din 10 Mai 1925 – Caransebeş.
Redactor-şef, Dr. Prof. Dimitrie Cioloca.
Cronica sportivă
Grănicerul – C.S. Recaş = 0 : 0
Duminecă, 3 mai a.c., s’a dat lupta pentru şampionatul subcomitetului Caransebeş, între echipele cluburilor sportive „Grănicerul“ din localitate şi a celui din Recaş. Ploile căzute abundent au desfundat terenul şi pe alocuri era acoperit de apă în formă de baltă. Jocul a început prin ploaie, ceace nu a permis jucătorilor să aibă acţiuni combinate, pasuri lungi şi sigure. Cei ce au izbutit să domineze în dată după începere au fost „Grănicerii”, reuşind să plaseze mingea aproape în tot timpul în faţa porţii adverse. Au şi marcat în partea a doua a jocului un gol în poarta C.S. Recaş, care însă nu le-a fost acordat de către arbitrul Iritz, pe motiv că nu l-a văzut. Acest arbitraj superficial şi lipsit de scrupulozitatea unui arbitru de talia d-lui Iritz, pe lângă că a păgubit „Grănicerul“ şi i-a anulat victoria binemeritată şi reală, nu poate să mulţumească nici cluburile ce se întrec, nici publicul care aşteaptă să observă şi apoi să acorde cel puţin punctele marcate de cei ce luptă cu adevărat timp de o oră şi jumătate. Procedura arbitrului a mâhnit cu drept cuvânt atât publicul cât şi jucătorii clubului românesc „Grănicerul”. Nepăsarea arbitrului Iritz faţă de declaraţiile categorice ale arbitrului de poartă, d-nul A. Buţu, care a mărturisit şi semnalat punctul ajuns de „Grănicerii“ albi-albaştri, a surescitat întreaga asistenţă, care a început să-i vestejească arbitrajul sub critică prin vociferări şi şuierături puternice. Suntem convinşi că asemenea cazuri regretabile nu se vor mai produce, cari descurajează şi pe puţinii iubitori de sport din oraşul nostru. Dorinţa noastră în acest caz ar fi, că subcomitetul să ancheteze cele petrecute duminecă şi să facă dreptate în cauză prin mijloacele ce le crede de bine faţă de acordarea sau anularea punctului în plus marcat de „Grănicerul“ şi faţă de arbitrul Iritz, care a dat dovadă – prin cuvintele uşuratice, că nu am văzut! – de o conducere superficială a emulării.
Ferdinand
C.S. Ferdinand – Frăţia Caransebeş = 2 : 0
Întrecerea trebuia să aibă caracterul de joc pentru şampionat, cu considerare însă la vremea rea, ploiasă, s’a declarat din partea arbitrului de emulare prietenească.
După cum suntem informaţi, s’a terminat cu bătaie între doi jucători. Agresorul a fost din echipa „Frăţiei“, carele întenţionat – după cum ni s’a relatat de către un spectator împarţial – a lovit cu piciorul în stomac pe unul din Ferdinand. Acesta la rândul său l-a pălmuit. Din acest incident tragem următoarea tristă concluzie: jocul în provincie începe să degenereze şi dacă nu se iau măsuri drastice contra brutalităţilor, va înceta în scurt timp viaţa sportivă sănătoasă în oraşele noastre şi ar fi păcat, dacă educaţia fizică a tineretului ar înceta pe motiv de agresiune, lovire, sau chiar fracturarea membrelor jucătorilor. Arbitraj strict, sancţiuni severe şi imediate – singurele care pot remedia răul.
Ziarul „Viitorul Graniţei“, nr. 31, din 2 August 1925 – Caransebeş.
Redactor-şef, Dr. Prof. Dimitrie Cioloca.
Cronica Sportivă
Grănicerul Caransebeş – Patria Timişoara = 4 : 1
Duminecă, în 26 iulie a.c., a avut loc emularea de fotbal între tinerii clubului sportiv „Patria“ şi a celui ce poartă numirea de „Grănicerul“. La semnul dat de d-l ing. Negrei, arbitrul emulării, „Patria“ începe cu avânt frumos, care însă se trece „Grănicerului“, iar acesta prin atacuri sistematice şi de toată frumuseţea reuşeşte să marcheze prin centrul Nagy punctul de conducere la 15 minute după începere. Până la cel de al 35-lea minut jocul continuie cu multă abilitate dela o poartă la alta fără a se putea ajunge la vr’un goal din partea celor doi adversari. Chiar şi în acest timp se observă superioritatea echipei „Grănicerul“ care atacă cu multă preciziune poarta „Patriei” fără să reuşească faţă de apărarea „Patriei“ cu Kirch, care salvează multe situaţii critice pentru oaspeţii clubului „Grănicerul”. În minutul 38 interul „Patriei“, Laszlo II, care de altfel a fost cel mai bun şi fin jucător din partea „Patriei“, egalează cu un goal de neapărat.
Repriza primă se termină cu rezultatul 1: 1. După începerea din nou, jocul se plasează din partea „Grănicerului“ cu multă putere pe terenul apărat de „Patria”. Combinaţiile precise ale înaintaşilor din „Grănicerul“, ajutorul efectiv ce l-au primit dela halfii şi în deosebi dela centerhalful atât de bun cum a fost Polgar şi fundaşii echipei „Grănicerul“, au rezultat în timp de 15 minute trei goaluri, plasate în poarta „Patriei“ de către centrul Nagy (2 puncte) şi marginea dreaptă Deutsch (1 punct). Cu tot avântul ce l’a luat spre finea jocului echipa „Patria“, căreia i s’a dat posibilitatea să marcheze un punct sigur, rezultatul nu s’a schimbat , aşa că „Grănicerul“ a repurtat o glorie lăudabilă de 4 puncte contra 1 faţă de echipa timişoreană „Patria”. Am fost plăcut surprinşi de jocul fin şi frumos al echipei noastre şi de atitudinea publicului deşi puţin numeros – care trebuie să asiste la aceste emulări liniştit şi fără zgomot sau vocifereri, cari de se produc, mult păgubesc activitatea sportivă a tineretului nostru.
Ziarul „Viitorul Graniţei“, nr. 36, din 6 Septembrie 1925, Caransebeş.
Redactor-şef, Dr. Prof. Dimitrie Cioloca.
Cronica Sportivă
Duminecă, 30 august, C. S. „Grănicerul“ Caransebeş – C.S. Ad. Mediam (Mehadia) = 2 : 1.
Echipa clubului sportiv românesc „Grănicerul“ a câştigat un frumos match de football în comuna Mehadia. Jocul cu echipa acelei comuni a avut caracterul amical şi de propagandă pentru desvoltarea şi îmbrăţişarea sporturilor fizice în acest ţinut. Felicităm tineretul românesc din cele două localităţi pentru grija şi iniţiativa de a desvolta viaţa sportivă atât de educativă şi sănătoasă pentru tineretul nostru. O singură obiecţiune avem de făcut şi anume: nu înţelegem rostul chefurilor destrăbălate ce se ţin după fie care emulare. E un fel de sinucidere, când cineva se dedă şi sportului şi după aceea şi alcoolului. Degenerează sportul şi tineretul în astfel de condiţiuni.
C.S. Mundus Caransebeş – C.S. Orşova = 4 : 1
Munca şi antrenarea sistematică ce o face C.S. Mundus îi aduce victorii una după alta. Am avut plăcerea să asistăm dumineca trecută pe arena clubului sportiv „Grănicerul” la o întrecere frumoasă care s’a terminat cu puternica înfrângere a orşovenilor. Mundus conduce şi e superior în cursul timpului de întrecere. Două goaluri sunt plasate orşovenilor de către înaintaşul Şosterici prin admirabile lovituri. Punctul de onoare îl ajung orşovenii prin lovitura de pedeapsă dela 11 m, prin cel mai bun jucător al lor, Bauer. (Va urma)
Prof. Octavian VOICĂU