Sărbătorirea Paştilor la date diferite are un substrat istoric, bazându-se pe tradiţii diferite. Nu este vorba de un adevăr de credinţă sau de o dogmă.
Încă de la începutul Creştinismului, cei din Asia Mică, invocând o tradiţie derivând de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, sărbătoreau Paştile la 14 Nissan (7 aprilie), indiferent în ce zi a săptămânii ar fi căzut.
Creştinii din Occident, Alexandria, Palestina şi Grecia, bazaţi pe o tradiţie de la Apostolii Petru şi Pavel, serbau Învierea Domnului întotdeauna în duminica ce urma după Echinocţiul de primăvară. Aceste deosebiri au durat până în secolul IV, fără a provoca mari dezbinări. S-a impus însă tot mai mult practica de a sărbători Paştile în ziua de duminică. Sinodul de la Niceea, din anul 325, a stabilit ca Învierea Domnului să fie sărbătorită în duminica ce urmează Lunii pline de după Echinocţiul de primăvară, din 21 martie. În consecinţă, Paştile puteau să cadă între 22 martie şi 25 aprilie.
Dar deosebirile au existat şi după aceea. În Orient, când Duminica Paştilor cădea în 14 Nissan (7 aprilie), deci odată cu Paştile evreilor, sărbătoarea creştină se amâna cu o săptămână. În plus, tot în Orient, calculul datei Paştilor se făcea după Calendarul Iulian, care comporta unele inexactităţi de calcul. Ele au fost corectate în anul 1582, dar creştinii orientali nu au primit, multă vreme, această reformă, iar mai târziu, când au primit-o, calculau data Paştilor tot după vechiul calendar. Ruşii, precum şi alte popoare, sărbătoresc şi acum Crăciunul, de exemplu, după Calendarul Iulian – „stil vechi” –, la 6 ianuarie.
Aşa se explică de ce Paştile sunt sărbătorite la date diferite în Occident şi Orient, diferenţa fiind de o săptămână, două, uneori chiar o lună. Uneori, în anumiţi ani, Învierea Domnului este sărbătorită, în Est şi Vest, în aceeaşi duminică.
Să luăm însă în considerare că la Paşti se serbează un eveniment religios. Oricând se serbează Învierea lui Iisus, roadele de mântuire sunt aceleaşi. Evident, s-ar putea ajunge ca toţi creştinii să sărbătorească deodată Paştile, pentru că nu este vorba de dogmă, ci doar de tradiţie. Atât Biserica Ortodoxă, cât şi cea Romano-Catolică sunt preocupate de această doleanţă a credincioşilor.
În anul 1912 s-a pregătit un document care stabilea o duminică anume din luna aprilie, care să rămână ca dată a Paştilor. Nu se ştie din ce motive, Papa Pius al X-lea nu l-a semnat în timpul pontificatului său.
La Conciliul Vatican II (1962-1965), s-a discutat şi această problemă, dar nu s-a luat nicio hotărâre, probabil dintr-un motiv ecumenic.
Chestiunea rămâne deschisă şi acum în spirit ecumenic. Oricum, sperăm că, într-un viitor apropiat, spiritul de înţelegere între creştini va învinge şi se va ajunge la o dată comună a sărbătoririi Paştilor. Ar fi poate un prim pas ecumenic spre unitatea Bisericii, pentru ca „toţi să fie una”.
Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU
