Întâlniri de lucru cu primarii, pentru gaz, apă şi canalizare



La invitația vicepreședintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, alături de Dumitru Ursu, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării” și de reprezentanți ai administrației județene, la sediul Palatului Administrativ din Reşiţa, a avut loc recent o întâlnire de lucru cu primarii care sunt membri în ADI.
Întâlnirea a avut ca scop stabilirea demersurilor legale pe care primăriile le au de făcut, în vederea extinderii rețelei de gaz în zonele respective din județ.
De asemenea, Ovidiu Rădoi, împreună cu Răzvan Murar și Emanuel Gușe, reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Teritoriale Comunitare de Utilități Publice – Agenția Teritorială Vest, reprezentanții SC AquaCaraş SA și ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Acvabanat, s-au întâlnit cu reprezentanții administrațiilor locale ai comunelor din județ. Întâlnirea a avut ca scop conștientizarea problemelor existente la nivelul fiecărei unități administrative, precum și stabilirea demersurilor necesare pentru autorizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, am fost informaţi de Serviciul Comunicare al Consiliului Judeţean.
Au fost prezentate soluțiile optime pentru eficientizarea funcționării sistemelor de alimentare cu apă, de canalizare și a stațiilor de epurare existente sau în curs de execuție de la nivelul comunelor din Caraș-Severin. Există posibilitatea ca sistemele de apă-canal să fie gestionate de structuri autorizate ale autorităților comunale sau acestea să fie preluate de către operatorul regional SC AquaCaraș SA.
Mădălina DOMAN