Get Adobe Flash player

INCREDIBIL!

Vizualizari: 1580

România ar fi putut schimba soarta celui de Al Doilea Război Mondial

Drama Generalului Gheorghe Avramescu (II)

Filon Verca povesteşte:

După această dată se recrutează 70 de legionari care sunt trimişi la Kirschbaum, în regiunea Frankfurt pe Oder, unde era prevăzută constituirea unei forţe militare, la care se vor ataşa şi elevi de la Şcolile militare de ofiţeri şi subofiţeri români, care-şi făceau stagiul în Germania şi au fost surprinşi de evenimente. Unitatea a luat formă în momentul când generalul Platon Chirnoagă, comandantul unei divizii româneşti, este făcut prizonier cu întreaga divizie de sub comanda sa, la Szolnoc, în Ungaria, de către trupele germane, şi se declară dispus să continue lupta, de astă dată contra ruşilor, cum o făcuse pe Frontul de Răsărit. Acestei unităţi i se mai adaugă mulţi alţi prizonieri români, care se aflau în lagărele germane, într-o stare de înfometare extremă.

Sub comanda generalului Chirnoagă, efectivul Armatei Naţionale, în luna martie 1945, se ridică la trei regimente. La 4 martie, un regiment intră în luptă împotriva ruşilor, pe Oder, şi va lupta până la sfârşitul ostilităţilor.

Dar să prezentăm constituirea Guvernului Naţional Român de la Viena, format la 10 decembrie 1944, înainte de a se proceda la tentativa de întoarcere a frontului:

Horia Sima – Preşedintele Consiliului de Miniştri;

Mihail R. Sturza – Ministru de Externe;

Vasile Iaşinschi – Ministru de Interne şi al Muncii;

Platon Chirnoagă – Ministrul Armatei;

Grigore Manolescu – Ministrul Propagandei;

Vladimir Cristi – Ministrul Cultelor;

Mitropolitul Visarion Puiu – titularul Episcopiei Române din Vest;

Profesorul Ion Sângiorgiu – Ministrul Educaţiei Naţionale.

Guvernul constituit procedează la oganizarea forţelor militare care vor fi angajate pe frontul de pe Oder împotriva Sovietelor.

Dar prima operaţie a fost pregătirea tehnică a echipelor ce vor fi paraşutate în ţară, cu un scop foarte bine definit – vom vedea mai târziu –, ele făcând parte dintr-un plan amplu.

La Breitenfurt, o localitate aflată la nord de Viena, s-a constituit un Centru de instrucţie radio emisie-recepţie, imediat după eliberarea noastră din Buchenwald. La acest Centru am fost instruit şi eu, ca apoi să fiu paraşutat în fruntea unei echipe de 6 persoane: un radio, un ajutor de radio şi patru sabotori, aceştia din urmă fiind pregătiţi în alte Centre. Au fost paraşutate 10 echipe în toată ţara, compuse din 6 şi 8 persoane. Misiunea lor, după obiectivul germanilor, era de sabotaj, de distrugere a tot ceea ce ar constitui un aport de război inamicului.

Echipa mea a fost paraşutată la 9 decembrie 1944, cu consemnul dat de Horia Sima înainte de plecare, care era cu totul altul decât cel german: «Nu vă duceţi cu ochii dilataţi spre şinele de cale ferată pe care ar urma să le azvârliţi în aer. Gândiţi-vă la urmările gestului vostru asupra populaţiei, asupra organizaţiilor legionare care au reuşit să se constituie».

Ca şef de echipă am fost primit de Horia Sima, care mi-a recomandat să nu fac nimic până ce voi lua legătura cu şeful Regionalei Banat, inginerul Ion Constantin, pe care îl cunoşteam din Lagărul de la Buchenwald, unde am petrecut doi ani de zile împreună. Apoi îmi recomandă să transmit mesaje privind situaţia ţării, moralul populaţiei, cum trăieşte ea sub ocupaţia sovietică în general, precum şi situaţia economică şi politică.

Din păcate, aparatul meu s-a deteriorat în cădere. Ion Chirilă, Şeful «sabotorilor», care îl avea agăţat la piept, a rămas suspendat într-un fag şi a fost obligat să taie sforile paraşutei, să nu fie prins, şi a căzut de la 12 metri. Repararea aparatului s-a făcut mai târziu, de către tehnicienii noştri din organizaţia legionară. Aşa am putut să iau legătura cu Viena.

În vreo patru emisii am transmis câte patru coli mari de informaţii, din casa bătrânului Dragu Grozăvescu, din Lunca Timişului, din Caransebeş, informaţii de tot genul, pregătite de Comandamentul legionar din ţară, care au servit şefului Guvernului de la Viena, Horia Sima, într-o emisie spre ţară, de la Radio Donau. Efectul ei a fost determinant în rândul populaţiei, care pierduse orice speranţă, privind nepunticioasă la abuzurile soldaţilor sovietici în stare de ebrietate. Dar efectul cel mai important a fost asupra cercurilor politico-militare, unde s-a remarcat un impact cert.

O mică speranţă începea să se contureze în ţară, unde rezistenţa împotriva acestei stări lua forme. Legionarii devin, de acum, un centru de orientare înspre care se îndreptau multe priviri, indiferent de opinii politice. Se simţea angajamentul alături de ei, decişi să lupte împotriva comunismului, a cărui faţă abia începea să fie cunoscută, rămânea unica soluţie.

În această situaţie apare acţiunea trimisului Guvernului Naţional Român de la Viena, comandantul legionar Constantin Stoicănescu.

Pentru a evoca acest act atât de îndrăzneţ, mă voi referi, între altele, la cartea lui Horia Sima, intitulată «Guvernul Naţional Român de la Viena», iniţiatorul şi responsabilul acestei acţiuni.

De reţinut însă faptul că acţiunea lui Stoicănescu ţinea seama de un potenţial important: echipele paraşutate în ţară cu ramificaţiile lor care, la un moment dat, aveau un rol bine determinat în cursul operaţiunilor. Era un ansamblu coerent, bine orchestrat, şi nicidecum o aventură.

În acel climat de confuzie generală, Stoicănescu, în drum spre ţară, ajunge la Târgu Mureş, unde se lasă depăşit de trupele sovietice, apoi pătrunde în interiorul ţării.

«În câteva zile, expune Horia Sima, Stoicănescu întocmise un dispozitiv de luptă contra Sovietelor, fără exagerare, monumental. Reuşise să cointereseze la planul său cercuri militare de prim rang, dar şi cadre politice ce deţineau funcţii importante în Stat. Reuşise să aibă acces până la Generalul Rădescu, atunci, Preşedintele Consiliului de Miniştri.

Pe plan operativ îşi câştigase un aliat preţios în persoana Generalului Avramescu, care era decis să intervină cu trupele de sub comanda sa de pe Frontul din Ungaria, în momentul când trupele germane vor acţiona după un plan bine pregătit.

Stoicănescu şi Andreas Schmidt, şeful Comunităţii germane din România, trebuiau să plece în Germania, să obţină consimţământul Marelui Stat Major German. După ce acest acord ar fi fost obţinut, Generalul Avramescu intra în acţiune. Un plan de manevră îndrăzneţ.»

Dependent de această acţiune, voi completa documentarea prin declaraţiile adjutantului Dumitru Marinescu, pilotul avionului care urma să conducă pe cei doi emisari din Germania şi care publică, în martie 1995, în revista «Viaţa Armatei», o serie de articole intitulate «Destinul unui veteran»’, un «Papillion român», sub pana colonelului Constantin Strună. Aventura celor doi se izbeşte de un neprevăzut dramatic, după cum scrie Horia Sima în cartea sa. Doctorul Ţăranu, agent de legătură cu Serviciul de securitate german de la Viena, a fost surprins prin serviciul goniometric în timp ce comunica prin radio cu Viena. I s-au pus în faţă următoarele alternative: ori să fie împuşcat pe loc, ori să continuie emisia sub controlul lor.

Aşa se explică faptul că ruşii, prin doctorul Ţăranu, care continua emisia cu Viena, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, să afle de planul de zbor al celor doi emisari.

Voi reda mai jos mărturisirile pilotului Marinescu asupra pregătirilor de zbor, până la doborârea avionului de către Aviaţia Română.

La 27 ianuarie 1945, adjutantul pilot Marinescu aduce avionul de la Ghimbav la Oradea, unde va aştepta o săptămână la domiciliul familiei Mogâldea. Nu mică i-a fost surpriza să afle că această familie îl cunoştea pe Andreas Schmidt – nu cumva şi pe Stoicănescu – şi era la curent poate şi cu operaţia proiectată!? Cum însă eram prieteni, nu i-am dat prea multă importanţă. În aceaşi zi, Armata a 5-a Sovietică, prin Ordinul circular 4473, avertizează pe români, noii aliaţi: «Orice tentativă de trecere la inamic, reuşită sau nu, va avea drept primă consecinţă executarea tuturor membrilor familiei în cauză.»

În timp ce avionul, un Henschel 129 B-2, ateriza la Oradea, Generalul locotenent Solesniov, şeful de Stat Major al Armatei a 5-a, însoţit ca interpret de locotenent – comandorul Teodor Munteanu inspecta, la Debreţin, Escadrila de vânătoare română desemnată să doboare avionul cu nr. 214 C. (Va urma)

Ion GHEORGHEOSU

Traducere