Mâinile de aur ale doctorului Singh 1



Medicul Singh Bhupinder, specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, director medical la Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, a reușit în aceste zile o nouă premieră pentru această instituție medicală.
Este vorba de o intervenție chirurgicală de excepție, prin care medicul Singh Bhupinder a extirpat o tumoră-gigant, de peste 3 kilograme, situată la nivel maxilo-facial stânga, care a cuprins glanda parotidă, ceea ce putea duce la o pareză facială prin lezarea nervului facial. Intervenția a avut loc asupra unei paciente în vârstă de 61 de ani, cu multiplă patologie – de epilepsie, retard mental și encefalopatie, care avea tumora de 18 ani.
Operația a durat 4 ore și a fost o reușită, pacienta fiind stabilă și în afara oricărui pericol, urmând să rămână sub supraveghere medicală, încă câteva zile.
În comunicatul de presă al unităţii medicale se specifică faptul că dr. Singh Bhupinder va prezenta în perioada imediat următoare și alte intervenții de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă pe care le va efectua la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.
Bianca METEŞ


Un gând despre “Mâinile de aur ale doctorului Singh

Comentariile sunt închise.