Împreună pentru Caransebeş


Deja a trecut o săptămână de când tinerii din Caransebeş şi Odenwaldkreis, Germania, care au participat la întâlnirea internaţională în perioada 25-29 iunie, şi-au luat rămas bun. A fost o întâlnire frumoasă şi reuşită, în care aceştia au legat prietenii şi totodată au făcut ceva pentru oameni şi pentru oraşul nostru. A fost o săptămână plină de evenimente, de amintiri, de bucurie şi voie-bună.

Pe lângă jocurile de cunoaştere, prezentarea oraşului, tinerii participanţi s-au implicat într-un proiect pentru protecţia mediului înconjurător şi pentru natură. Marţi, 26 iunie, tinerii împreună cu însoţitorii lor au fost împărţiţi în două grupe şi au pornit pe traseul turistic cunoscut sub denumirea „Crucea albastră”. Au revopsit marcajele şi au curăţat locul de gunoaiele găsite. Nu au fost foarte multe deşeuri, şi totuşi la sfârşit s-au adunat 10 saci mari. Acest lucru ne îndeamnă să fim mai responsabili şi să avem grijă de natură şi de mediul înconjurător.

Pentru această acţiune mulţumim în mod deosebit Primăriei din Caransebeş şi în mod special domnului primar Felix Borcean, pentru sprijinul acordat şi pentru toate materialele necesare pe care ni le-a pus la dispoziţie.

Joi, 28 iunie, delegaţia avut deosebita bucurie şi onoare să fie primiţi de Felix Borcean în Sala de şedinţe a Primăriei. Chiar dacă domnul primar a fost în concediu, şi-a făcut timp şi a venit să primească participanţii. A fost o întâlnire frumoasă, în care tinerii şi însoţitorii au fost recompensaţi cu diplome şi cu diferite premii. A fost o atmosferă caldă, primitoare, care nu va fi uitată uşor de tinerii din Caransebeş şi Germania.

Joi, după vizita la Primărie, tinerii au fost implicaţi într-un joc Bilderrally. Împărţiţi în trei grupuri, ei au primit câteva fotografii cu locuri din Caransebeş, pe care trebuiau să le descopere şi să răspundă la anumite întrebări. Scopul a fost o cunoaştere mai aprofundată a municipiului şi o cale de a comunica, chiar dacă tinerii nu vorbeau aceeaşi limbă. Acest joc s-a desfăşurat sub forma unui concurs.

Vineri, 29 iunie, în ultima zi a întâlnirii, a fost vizitat Situl arheologic Sarmizegetusa, loc încărcat de istorie, în care tinerii s-au simţit foarte bine şi au făcut cunoştinţă cu trecutul ţării noastre. După amiază, atât tinerii, cât şi adulţii, au participat la jocuri, întreceri şi o binemeritată masă festivă de rămas bun.

Momentul despărţirii a fost greu şi cu o mare încărcătură emoţională. După lungi îmbrăţişări, lacrimi, dar şi bucurie şi mulţumire pentru prietenia care s-a legat între ei, tinerii din Caransebeş au mers la casele lor, iar cei din Germania la somn şi odihnă, pentru că a doua zi aveau o călătorie lungă în faţă. Fiecare a plecat mai bogat, mai fericit, mai împlinit.

Doresc să mulţumesc din nou celor ce au sprijinit acest proiect, Parohiei Romano-Catolice Sfântul Sebastian din Michelstadt, Congregaţiei Surorilor Franciscane, Primăriei municipiului Caransebeş şi domnului primar Felix Borcean, Asociaţiei Ajutorul copiilor pentru viaţă şi nu în ultimul rând copiilor şi tinerilor implicaţi în acest proiect.

În urma acestei întâlniri s-au legat prietenii strânse şi, sper, şi durabile. Tinerii ţin legătura şi comunică unii cu alţii cu ajutorul reţelelor de socializare, un mod benefic pentru îmbunătăţirea limbii engleze.

Doresc să menţionez faptul că pentru tinerii din cadrul Asociaţiei Ajutorul copiilor pentru viaţă urmează un alt proiect la care participă în colaborare cu Asociaţiile „IMPACT VOX” Caransebeş şi Asociaţia „SIM.ŢIM LA FEL” Caransebeş, şi anume organizarea Concursului de alergare montană şi MTB „GUGU TRAIL RACE”, ediţia a III-a, ce se va desfăşura la Bucoşniţa în data de 18 august.

Constantin-Marian PETRUŢA-IOVANOVICI