Implicarea tinerilor în viaţa politică



Implicarea, sau mai bine spus lipsa implicării tinerilor români în ceea ce privește viața politică, și mai exact absența acestora atunci când vine vorba de alegeri electorale, se datorează unei premise eronate pe care aleg să se bazeze și să o creadă marea majoritate. „Ce pot eu schimba prin votul meu?”, „Cu sau fără votul meu este la fel!”, sunt din păcate principalele răspunsuri pe care tinerii le dau atunci când sunt întrebați de participarea lor la alegerile electorale.
Dacă aruncăm o privire peste datele statistice, numărul participanților din rândul tinerilor la alegeri este în continuă scădere, din nefericire. În 2020, prezența tinerilor la alegerile locale a fost de 38,6%, ceea ce înseamnă că peste 1,8 milioane de persoane au votat, procentul fiind mai mic decât cel înregistrat la alegerile prezidențiale din 2019 sau la cele europarlamentare. De asemenea, prezența tinerilor între 18 și 34 de ani la vot la alegerile parlamentare din același an a fost de 25,39%.
Din cei 4.662.066 de tineri înscriși pe listele electorale permanente, 1.183.680 au votat în România, iar 3.478.386 nu au venit la vot.
Dezinteresul tinerilor față de implicarea lor politică trebuie să tragă un semnal de alarmă în rândul nostru, ca și politicieni, întrucât aceștia trebuie informați și ascultați în același timp, iar în acest sens nivelul educațional este cel mai important predictor al participării politice.
Tinerilor trebuie să li se ofere o platformă în care să fie ascultați, să nu fie judecați, și să fie sprijiniți pentru a li se concretiza inițiativele și ideile, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală, socială și profesională. Absența figurilor politice în mediile lor de socializare îi face pe tineri să își piardă interesul și încrederea într-un domeniu care ar trebui să atragă noile generații.
În calitate de deputat, încerc să fiu prezent cât mai des în rândul tinerilor, pentru a sta de vorbă cu aceștia, și am observat că interacțiunile directe le oferă încrederea de a se exprima. Ascultarea, implicarea și promovarea unor oportunități concrete în rândul tinerilor trebuie făcută nu doar prin intermediul mass-media, trebuie făcută prin discuții directe cu aceștia, doar în acest fel implicarea acestora nu va consta doar în exercitarea votului, ci și în implicarea directă în viața politică, în viitorul lor și al țării.
Îmi doresc să văd tineri care se implică tot mai mult din punct de vedere social și politic, care depășesc acea mentalitate „Ce pot eu schimba prin votul meu”, care spun, „Da, contribuția mea contează”, care se implică în organizații și în asociații care reprezintă valorile și ideile care îi reprezintă și cu care se identifică, care înțeleg că schimbarea vine din interior, odată cu ei!
Deputat
Romulus-Marius DAMIAN
Circumscripţia Electorală Nr. 11 Caraş-Severin