A  scrie teatru (şi mai ales teatru scurt) poate părea, în ziua de azi, un act de curaj. Amintesc aici doar pe câţiva din cei de care ştiu că încă stau „pe baricade”: Horia Gârbea, Flavius Lucăcel, Victor Nicolae Ciobanu, Grigorie M. Croitoru. Poate mai sunt şi alţii, dar, date fiind condiţiile de difuzare a cărţilor, mediatizarea acestora (zic de cele de teatru) e foarte defectuoasă, dacă nu cumva lipseşte cu desăvârşire. Nici revistele literare nu se prea înghesuie să publice teatru; putem spune că importanţa acestuia s-a diminuat. Teatrele (de când a câştigat teren internetul şi se găsesc acolo orice filme doreşti) nu mai au audienţa de odinioară. Împotriva acestei neglijenţe omeneşti pare să fi apărut şi „În colivie” (Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016), volum de teatru (scurt) semnat de Ana-Cristina Popescu, din Caransebeș.

Abordând subiecte diverse, autoarea lasă în fiecare piesă de teatru a volumului o pronunţată dâră de filosofie, elementul filosofic fiind, de altfel, şi liantul care face legătura între dialoguri şi conturează personajele. Deşi „vizitează” rareori cu pregnanţă arealul neîncadraţilor social (v. piesa „Pledoaria scaunelor”), Ana-Cristina Popescu lasă impresia de excelentă cunoscătoare a vieţii acestora. De fapt, ideea de neadaptare este permanent prezentă. Cel mai puternic mi se pare exprimată în „Babele”, unde personajul Fiul spune la un moment dat: „Lăsaţi teatrul! Până acum aţi aşteptat să moară, şi acum, că a murit, aţi început să strigaţi după el să se trezească!”.

Salutăm apariţia acestui volum neaşteptat şi îi urăm autoarei să ducă şi în alte cărţi acelaşi minunat curaj!

Ştefan Doru DĂNCUŞ