Hotărâri şi daruri de sfârşit de an 1


Aleşii locali din urbea de pe Timiş şi Sebeş, reuniţi în ultima şedinţă ordinară de anul trecut, au trebuit să dezbată 15 proiecte de hotărâre, pe diverse subiecte. Poate cel mai important dintre acestea s-a referit la aprobarea cotei proprii de finanţare de la bugetul local, de doi la sută, pentru obiectivul de investiţii „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Caransebeş“. Legislativul a aprobat această cotă, care se ridică la aproape 425.000 de euro, fonduri care vor fi obţinute, cel mai probabil, de municipalitate printr-un credit bancar. „Cofinanţăm acest proiect care este şi al Consiliului Local Caransebeş. Este un efort pozitiv pentru judeţ al administraţiilor locale şi al celei judeţene, deopotrivă“, a spus, în plenul şedinţei, primarul Marcel Vela. Un alt subiect cu impact s-a referit la reţeaua şcolară din municipiu.

Conducerea administraţiei locale a constatat mai multe deficienţe în organizarea şi funcţionarea unor unităţi de învăţământ din Caransebeş, astfel că a decis, pentru anul şcolar 2012-2013, redarea statutului de persoană juridică fostelor Şcoli Generale Nr. 2 şi 8, arondate acum la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini, respectiv Liceului „Traian Doda“. În aceeaşi şedinţă, municipalitatea a atribuit în folosinţă gratuită trei hectare de teren Aeroclubului Caransebeş, pentru amenajarea unei piste de aterizare, destinată aeronavelor uşoare.

Finalul şedinţei a aparţinut unui invitat, colonelului (r) Liviu Groza, care i-a dăruit primarului Marcel Vela două bancnote foarte vechi, de mare valoare, una de 10 bani, cealaltă fiind prima bancnotă emisă pe teritoriul României, în 1920, ambele din colecţia personală. „Putem să ne mândrim că am intrat în Guiness Book cu bancnota de 10 bani, socotită unică în lume prin dimensiunile ei, cu o valoare istorică, dar şi comercială, foarte mare. Şi am ţinut să-i fac o surpriză dlui primar şi să-i ofer aceste două bancnote“, a spus, emoţionat, istoricul Liviu Groza, în aplauzele asistenţei.

Sonia BERGER