Gheorghe Borcean: „Eu nu am dorit neapărat această funcţie, dar am acceptat-o cu mare onoare” 1



Scriam, în ediţia trecută a ziarului, că, începând cu data de 21 iulie, dr. Gheorghe Borcean a fost numit, prin Ordinul 1373 al ministrului Sănătăţii, manager interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, pe perioada Stării de alertă.
În primul interviu dat după numirea în funcţie, noul manager a ţinut să precizeze din capul locului că în niciun caz nu are de gând să poarte un război al declaraţiilor, aşa cum lumea a fost obişnuită în ultimul timp, ca spitalul să fie cap de afiş la ştiri în fiecare seară sau o dată la câteva zile.
„Nu vreau să schimb replici tăioase nici cu antecesorul meu, nici cu primarul urbei, care, bineînţeles, nu sunt foarte entuziasmaţi de faptul că am fost numit tocmai eu ca manager interimar al acestui spital. Dar pot să-i înţeleg pentru asta, poate că şi eu aş fi fost la fel, sau poate nu”, a spus dr. Gheorghe Borcean.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, managerul interimar a declarat că intenţionează să-şi pună în practică ideea pe care o are de aproape opt luni, aceea de a reclădi comuniunea din interiorul unităţii medicale. „Spitalul nu înseamnă numai ziduri sau numai management. Spitalul este un suflet viu, este ceva care funcţionează ca un tot. Nu poţi să ai un spital de ziduri şi un spital de management. Ai un spital cu un număr de medici, mai buni, mai răi, mai căutaţi, mai puţin căutaţi, mai performanţi, mai titraţi, cu un portofoliu profesional mai bogat, sau nu, o categorie bună de personal cu studii medii şi superioare – colegii noştri, asistenţii medicali, fără de care nu putem lucra –, şi o altă masă de oameni, care participă la infrastructură, în spatele frontului, pentru actul medical. Ei, toţi aceştia, trebuie să lucreze împreună, într-un spital, într-un suflet, pentru ca spitalul să aibă personalitate. Un spital nu se clădeşte, ca performanţă, prin măsuri care să spargă această unitate, ci prin măsuri care să adune oameni, ca să muncească pentru fiecare pacient în parte şi pentru toţi la un loc, pentru prestigiul acelui spital. Cam asta este ceea ce-mi doresc, ca şi doctrină”, a adăugat dr. Gheorghe Borcean.
Un alt obiectiv pe care şi l-a propus noul manager este reluarea rapoartelor de gardă în cadrul spitalului, acea întâlnire zilnică cu şefii de secţie şi cu medicul care a fost de gardă.
Gheorghe Borcean a mai ţinut să-i asigure pe caransebeşeni că el, personal, împreună cu colectivul de cadre medicale vor face tot ce le va sta în putinţă pentru ca Spitalul municipal să rămână deschis, să nu devină un focar, cum s-a întâmplat în cazul altor unităţi medicale din ţară. În plus, va face toate demersurile pentru ca locuitorii oraşului să beneficieze de policlinică, pe care – a mai afirmat noul manager – nu o mai au de opt luni şi care, chiar dacă este aprobată prin Ordin de ministru, nu este încă înfiinţată. Totodată, Gheorghe Borcean mai vrea să verifice unele drepturi extrasalariale care s-au dat sau, dimpotrivă, nu s-au acordat, şi să urmărească ce se întâmplă cu aprovizionarea spitalului şi cu întreţinerea bazei tehnice şi reviziile care trebuie efectuate.
„Eu nu aveam nevoie de poziţia aceasta, pe care nu am dorit-o neapărat, dar pe care, cu mare onoare, am acceptat-o, sau poate că, totuşi, până într-un anumit punct, am şi dorit-o. O accept, însă, cu onoare, ca pe o întoarcere la ceea ce am fost la început”, a mai spus noul manager al unităţii medicale.
Gheorghe Borcean a mai condus spitalul din Caransebeş timp de peste 20 de ani, din decembrie 1989, până în septembrie 2012.
Sonia BERGER


Un gând despre “Gheorghe Borcean: „Eu nu am dorit neapărat această funcţie, dar am acceptat-o cu mare onoare”

Comentariile sunt închise.