FC Caransebeş începe să arate bine


În cel de al patrulea meci de verificare din această iarnă, FC Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 7 februarie, pe stadionul din Balta Sărată, formaţia de Liga a IV-a, Nera Bozovici. Pe un teren greu, care cu timpul a devenit aproape impracticabil, şi pe o ninsoare care s-a îndesit tot mai mult spre final, băieţii antrenaţi de Alin Artimon au câştigat fără drept de apel în faţa unor adversari care, în 90 de minute, au trecut de patru ori de centrul terenului şi nu au reuşit să expedieze nici măcar un şut spre poarta gugulană.

Scorul a fost deschis repede, în minutul 9, Negoescu punând latul, la 8 metri, la centrarea expediată de pe dreapta de Ungur. Cel de al doilea gol al gazdelor a plecat tot de pe dreapta, şi tot de la Ungur, centrarea acestuia la 16 metri fiind recepţionată de Boştină, care, după ce a driblat doi fundaşi şi pe portarul Birăescu („împrumutat” de caransebeşeni, bozovicenilor, pentru prima repriză), a trimis plasat la rădăcina barei.

În partea a doua, Alin Artimon a trimis pe teren o altă echipă, care avea să surclaseze cu totul formaţia din Bozovici. La trei minute de la reluare, Lupu a centrat de pe dreapta, balonul, deviat de un fundaş, a ajuns la Stancu, care, de la 10 metri, l-a învins pe nou-intratul între buturile porţii oaspeţilor, Marin. În minutul 50, Stoica a furat o minge la 25 de metri, a avansat şi a tras puternic din marginea careului, şutul său învingându-l pentru a doua oară, în doar două minute, pe goal-keeper-ul oaspeţilor. După alte două minute, a fost rândul lui Poiană să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, el fructificând cu capul centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu. Acelaşi Poiană a stat la originea celui de al şaselea gol al caransebeşenilor, pasa sa excelentă, din minutul 56, găsindu-l pe Stoica la 10 metri, şutul acestuia, din întoarcere, lăsându-l fără replică pe Marin. După numai un minut a fost rândul lui Stoianof să fructifice, cu latul, de la 10 metri, centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu.

Acelaşi Lupu, un servant excelent în meciul de sâmbătă, a centrat perfect şi în minutul 61, până la Pârvu, care a pus latul la 10 metri şi a dus scorul la 8-0. În minutul 68 s-a făcut 9-0, după ce Poiană, bine angajat în adâncime, l-a driblat pe Marin şi a înscris în poarta goală. Ultimul gol l-a avut ca autor pe Stoianof, care, cu un lob elegant de la 16 metri, l-a mai învins o dată pe portarul Marin.

În prima repriză, FC Caransebeş a evoluat în formula: Coca, Săulescu, Goşa, Dinu, Buşu, Precup, Suru, Ungur, Roman, Negoescu, Boştină. În partea a doua, Alin Artimon i-a trimis în teren pe Pascal, Cotigă, Barbu, Manea, Stancu, Pârvu, Artean, Lupu, Poiană, Stoica şi Stoianof.

Miercuri, 11 februarie, FC Caransebeş a întâlnit, în cel de al cincilea meci de verificare, susţinut pe terenul sintetic al ACS Politehnicii Timişoara, pe Vulturii Lugoj, echipă care evoluează în Seria a IV-a a Ligii a III-a.

Au fost două reprize diferite, prin faptul că, dacă în prima, elevii lui Alin Artimon au avut şase situaţii clare de a marca, inclusiv două bare, prin Artean şi Poiană, în partea a doua ei au fost mai pragmatici, înscriind prin Pârvu, Negoescu – de două ori, şi Stoica.

Am avut şi momente bune de joc, dar au fost şi momente de care nu sunt mulţumit. Jocul curge, dar se mai comit erori, mai ales pe faza de atac, dar asta şi pe fondul oboselii acumulate, ţinând cont că avem două antrenamente pe zi. Mai avem de muncit până să ajungem la un moment, la un nivel la care cred eu că echipa se poate stabiliza”, ne-a declarat după meci antrenorul lui FC Caransebeş, Alin Artimon.

În prima repriză, la gugulani au jucat Pascal, Cotigă, Dinu, Manea, Stancu, Precup, Artean, Săulescu, Roman, Poiană şi Boştină; după pauză, FC Caransebeş a evoluat în formula Coca, Cotigă, Goşa, Barbu, Buşu, Pârvu, Suru, Popa, Stoica, Ungur, Negoescu.

Următorul meci amical al gugulanilor va avea loc sâmbătă, 14 februarie, în compania formaţiei ASU Poli Timişoara, echipă care evoluează în Liga a IV-a, stadionul urmând să fie ales în funcţie de starea vremii – „Ştiinţa” sau Baza II a Politehnicii Timişoara.

Sorin ROGOZ