Derby-ul Caransebeşului – un spectacol pe cinste



Magica Caransebeş – Era S Comexim Caransebeş 4-3 (2-1)
În etapa a XI-a a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş, duminică, 17 noiembrie, pe stadionul din Balta Sărată s-a disputat meciul dintre cele două echipe din municipiu. A fost o partidă viu disputată, care a avut de toate, puţinii spectatori din tribune, care au rezistat vântului extrem de puternic, asistând la un spectacol pe cinste.
Gazdele au deschis scorul în minutul 2, când Dovlete a primit în marginea careului şi a şutat plasat, cu latul, lângă bară, în dreapta lui Nistor, făcând inutil plonjonul acestuia.
Oaspeţii au egalat după doar 7 minute, după ce A. Munteanu a recuperat o minge la 30 de metri, pe partea stângă, a avansat şi l-a executat pe Melenciuc cu un şut din careu, la colţul lung.
În minutul 22, echipa suporterilor din Balta Sărată putea să se desprindă pe tabela de marcaj, însă şutul lui Govoşdeanu din lovitură liberă de la 30 de metri s-a oprit în bara transversală a porţii apărate de Nistor. În minutul 33, gazdele au mai trecut o dată pe lângă gol după ce Dovlete a executat o lovitură liberă de la 28 de metri, însă Nistor s-a întins şi a reuşit să respingă balonul din vinclul drept al porţii sale.
Scorul pauzei a fost stabilit în primul minut de prelungire, după ce Pârvu a executat un corner de pe partea stângă, la bara a doua, de unde Ivanici a reluat în poartă cu capul, la colţul scurt.
Nistor şi-a mai făcut o dată datoria în debutul reprizei secunde, când, în minutul 49, Dovlete, aflat pe aripa stângă, deşi talonat de Matei, a reuşit să şuteze din colţul careului, la colţul scurt, mingea deviată de portarul Erei ducându-se în bară, iar apoi în corner. Acelaşi Nistor a mai avut o intervenţie spectaculoasă două minute mai târziu, când a reuşit să pareze şutul puternic, de la 14 metri, expediat de Oni.
Pe fondul dominării gazdelor, cei de la Era au reuşit să egaleze în minutul 60, după ce Brânzan a recuperat o minge la 30 de metri, a avansat şi a şutat cu boltă, balonul, purtat de vânt, păcălindu-l pe Melenciuc şi oprindu-se în vinclul porţii sale.
Ultima ispravă a lui Nistor s-a consemnat în minutul 69, când a reuşit să apere torpila expediată de Ivanici, de la 25 de metri, cu acest prilej portarul oaspeţilor accidentându-se şi fiind înlocuit cu Potcovaru.
Cei de la Magica s-au mai desprins o dată în minutul 75, când Ivanici i-a pasat în adâncime lui Oni, acesta a intrat în careu, însă a fost faultat de Potcovaru, centralul Claudiu Românu dictând lovitură de pedeapsă, penalty-ul fiind transformat cu siguranţă de căpitanul Pârvu.
Băieţii antrenaţi de Petru Bona au mai revenit o dată în joc în minutul 80, după ce Marco a avut o incursiune de toată frumuseţea pe partea stângă, înşirând trei fundaşi adverşi şi, odată intrat în careu, a şutat din unghi, la colţul lung, aducând egalarea pe tabela de marcaj.
Gazdele au înscris golul victoriei în minutul 88, după o fază prelungită de atac, în care mingea a ajuns la Bufanu, în careu, şutul acestuia fiind respins de Matei, balonul ajungând la Frenţ, care l-a driblat pe Potcovaru şi, de la 6 metri, a trimis cu latul în poarta goală.
Magica Caransebeş: D. Melenciuc, P. Godian (min. 68, S. Urs), C. Govoşdeanu, A. Bufanu, S. Dovlete, C. Pârvu, S. Oni, Al. Ristache (I. Marian), G. Simescu, A. Ivanici, I. Vartic (52, Al. Frenţ); rezerve: I. Radu, V. Ştefaroi, A. Sorea, Gh. Valuşescu. Antrenor, Sorin Costachi.
Era S Comexim: Al. Nistor (69, M. Potcovaru), L. Cut, C. Matei, C. Birăescu, F. Olariu, F. Ardelean, M. Munteanu (11, Al. Brânzan), A. Munteanu, V. Marco, P. Panduru, S. Radu (64, L. Secula); rezerve: D. Derbac, B. Coman, D. Avram, R. Ianoşel. Antrenor, Petru Bona.
A arbitrat la centru Claudiu Românu (Caransebeş), asistat la cele două linii de Andrei Abălaşei (Caransebeş) şi Alexandru Răduţ (Reşiţa).
Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Petru Herghelegiu (Bocşa).
Celelalte rezultate: AD Mediam Mehadia – ACS 2017 Slatina-Timiş 2-1; Foresta Armeniş – Bistra Glimboca (Comisia de disciplină); Rapid Buchin – Agmonia Zăvoi 7-1; Şoimii Oţelu Roşu 2015 a stat.
Etapa viitoare: Agmonia Zăvoi – Magica Caransebeş; ACS 2017 Slatina-Timiş – Rapid Buchin; Bistra Glimboca – AD Mediam Mehadia; Şoimii Oţelu Roşu 2015 – Foresta Armeniş; Era S Comexim Caransebeş va sta.
Sorin ROGOZ