FC Caransebeş „a defilat” prin noroi, cu Nera Bozovici


caransebes bozovici 1

FC Caransebeş – Nera Bozovici 10-0 (2-0)

În cel de al patrulea meci de verificare din această iarnă, FC Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 7 februarie, pe stadionul din Balta Sărată, formaţia de Liga a IV-a, Nera Bozovici. Pe un teren greu, care cu timpul a devenit aproape impracticabil, şi pe o ninsoare care s-a îndesit tot mai mult spre final, băieţii antrenaţi de Alin Artimon au câştigat fără drept de apel în faţa unor adversari care, în 90 de minute, au trecut de patru ori de centrul terenului şi nu au reuşit să expedieze nici măcar un şut spre poarta gugulană. Scorul a fost deschis repede, în minutul 9, Negoescu punând latul, la 8 metri, la centrarea expediată de pe dreapta de Ungur. Caransebeşenii au controlat jocul de o manieră categorică, dominarea lor concretizându-se prin bara lui Goşa, din minutul 27, sau ocazia clară a lui Boştină, care, în minutul 29, după ce a driblat şi portarul, a şutat de la 14 metri, însă mingea s-a oprit în balta de pe linia porţii oaspeţilor.

Cel de al doilea gol al gazdelor a plecat tot de pe dreapta, şi tot de la Ungur, centrarea acestuia la 16 metri fiind recepţionată de Boştină, care, după ce a driblat doi fundaşi şi pe portarul Birăescu („împrumutat” de caransebeşeni, bozovicenilor, pentru prima repriză), a trimis plasat la rădăcina barei.

În partea a doua, Alin Artimon a trimis pe teren o altă echipă, care avea să surclaseze cu totul formaţia din Bozovici. La trei minute de la reluare, Lupu a centrat de pe dreapta, mingea, deviată de un fundaş, a ajuns la Stancu, care, de la 10 metri, l-a învins pe nou-intratul între buturile porţii oaspeţilor, Marin. În minutul 50, Stoica a furat o minge la 25 de metri, a avansat şi a tras puternic din marginea careului, şutul său învingându-l pentru a doua oară, în doar două minute, pe goal-keeper-ul oaspeţilor. După alte două minute, a fost rândul lui Poiană să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, el fructificând cu capul centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu. Acelaşi Poiană a stat la originea celui de al şaselea gol al caransebeşenilor, pasa sa excelentă, din minutul 56, găsindu-l pe Stoica la 10 metri, şutul acestuia, din întoarcere, lăsându-l fără replică pe Marin. După numai un minut a fost rândul lui Stoianof să fructifice, cu latul, de la 10 metri, centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu.

Acelaşi Lupu, un servant excelent în meciul de sâmbătă, a centrat perfect şi în minutul 61, până la Pârvu, care a pus latul la 10 metri şi a dus scorul la 8-0. În minutul 68 s-a făcut 9-0, după ce Poiană, bine angajat în adâncime, l-a driblat pe Marin şi a înscris în poarta goală. Ultimul gol l-a avut ca autor pe Stoianof, care, cu un lob elegant de la 16 metri, l-a mai învins o dată pe portarul Marin.

În prima repriză, FC Caransebeş a evoluat în formula: Coca, Săulescu, Goşa, Dinu, Buşu, Precup, Suru, Ungur, Roman, Negoescu, Boştină. În partea a doua, Alin Artimon i-a trimis în teren pe Pascal, Cotigă, Barbu, Manea, Stancu, Pârvu, Artean, Lupu, Poiană, Stoica şi Stoianof.

„A fost un joc de pregătire, un meci de sfârşit de săptămână, în care ne-am atins unul dintre obiective, cel al efortului fizic. Din punct de vedere al realizărilor şi al fluxului de poartă pot să mă declar mulţumit, la fel ca şi de implicarea jucătorilor, care îşi respectă statutul, dar nu a fost un joc după care să-mi creez repere, e clar!”, a declarat după meci antrenorul caransebeşenilor, Alin Artimon.

Următorul meci de verificare al gugulanilor se va disputa miercuri, 11 februarie, când vor întâlni pe stadionul din Balta Sărată, de la ora 11, pe Vulturii Lugoj, iar sâmbătă, 14 februarie, vor juca, pe acelaşi stadion şi de la aceeaşi oră, cu ASU Poli Timişoara, formaţie care evoluează în Liga a IV-a.

Sorin ROGOZ

alin artimon